Chitările electrice care au dansat live
Șoc-șoc-groază! 11 noiembrie 2013 Niciun comentariu la Chitările electrice care au dansat live 5
Degetele le aleargă pe griff-ul chitării mai ceva decît le-ar alerga pe clapele de la pian, sunetele fiind amestecate cu ceea ce vrea sufletul lor să transmită. Închid ochii, apoi îi deschid brusc, fața lor avînd mai multe grimase decît ar putea un actor să aibă. Chitariștii și toți ceilalți instrumentiști care și-au descărcat pasiunea la Iași Guitar Festival nu au cîntat doar pentru cei care cunosc domeniul. Au lăsat pe chitariștii mai tineri să se întreacă în tehnici la Concursul de chitară electrică, apoi le-au dat dezlegare celor de la Platonic Band pentru a demonstra că o melodie cîntată cu suflet poate fi și una fără versuri, acompaniată doar de chitară electrică, chitară acustică, chitară bass și instrumente de percuție.
Sub lumina stinsă și difuză de pe scena Casei de Cultură a Studenților, te simți ca într-o intersecție. În orice parte ai sta și din orice unghi ai încerca să asculți, distingi un sunet de corzi, o bătaie de tobe sau huruitul chitării bass. Trupa Platonic Band stă în mijlocul sunetelor, așteptînd un semn că pot începe să își arunce în public toate melodiile pe care știu să le cînte, uitînd pentru cîteva clipe de modestie. Genurile muzicale pe care aceștia le abordează sînt dezvăluite de chitările colorate și de diferite forme din stînga scenei și de mulțimea instrumentelor de percuție din dreapta, care seamănă cu un bazar strîns din toate colțurile lumii.
Nicu Patoi rămîne singur pe scenă, un băiat aducîndu-i din spate un scaun pe care să stea, urmînd un solo de chitară acustică. „Astăzi este ultima zi în care Nicu va mai fi răsfațat cu replici de genul «să vă iau haina, luați loc, faceți-vă comod», pentru că de mîine scapă de titulatura de președinte al juriului”, ține să explice amuzat Berti Barbera care părăsește scena. Chitaristul care seamănă leit cu Joe Satriani își ține chitara pe genunchi asemenea lui Gary Moore și își poartă degetele peste griff, ciupind fiecare coardă, respirînd adînc după fiecare acord. Luminile care îi joacă în spate îl încadrează perfect într-un peisaj de poveste, care este completat de melodia blues pe care o cîntă. Nu se uită în public, ci doar la degetele sale, încizînd apoi ochii și scuturînd capul pe ritmul pe care singur îl impune.
Pentru reorchestrarea melodiei „Song of my soul”, Nicu îl cheamă pe scenă pe Adrian Ciuplea, care își aduce și violoncelul cu el.
Ritmuri de fericire
Deși instrumentul pare că plînge, corzile chitării sînt lovite ușor și apoi ciupite, tonul melodiei fiind de fapt unul vesel. Din fiecare piesă versurile lipsesc, însă le poți citi din chipul celor de pe scenă, din încruntările și destinderile care le brăzdează fața. Atunci cînd zîmbesc îți dai seama că melodia este una de dragoste, de exprimare a unei fericiri pe care nu o poți vedea, dar o poți simți. Cînd ritmul devine unul alert, asemănător melodiei celor de la Extreme-More Than Words, fiecare ciupitură fiind urmată de o bătaie în cutia de rezonanță a chitării, te ridici în picioare și aplauzi fără să realizezi. Arcușul violoncelului alunecă fără să vrea, ceea ce îl face pe Adrian să zîmbească cu ochii închiși, cei doi ajungînd parcă să danseze lipsiți de atingeri, respirînd împreună după fiecare acord.
Bătînd ritmul cu bețele în aer, toboșarul începe melodia „Give me one reason” a lui Tracy Chapman, și aducînd pe scenă încă o chitară, de data aceasta a lui Petran. Cele două chitări se apropie, purtînd un soi de dialog, tobele și chitara bass căzînd într-un con de umbră. De data aceasta, versurile nu trebuie să le mai ghicim noi, ci le cîntă Berti Barbera care parcă stă ascuns după instrumentele sale de percuție. Din cînd în cînd își trece degetele printr-un instrument care scoate un clinchet metalic de poveste, care are rolul să încheie fiecare melodie.
Cu o distorsionare care transformă sunetele într-un zumzet armonic, colegii de trupă se prezintă reciproc, unul dintre ei fiind Adrian Ciuplea „cel care a cîntat într-un turneu internațional cu Steve Vai”, fost component al trupei Whitesnake, ceea ce stîrnește nu doar aplauze, ci și urale din partea spectatorilor. Abia acum realizăm de ce ecourile și sunetele înalte sau întîrziate nu ne-au deranjat urechile, așa cum s-ar fi întîmplat altădată.
Adaugă un comentariu