Concert de caritate cu Busuioc

Chiar dacă nu e Crăciunul, iar ouăle încondeiate din coșuri s-au epuizat, se mai fac acte de binefacere și după ce sacii Moșului și ai Iepurașului s-au golit. Marți, 3 mai, la ora 19.00, în sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studenților (CCS) din Iași toate fotoliile sîngerii erau ocupate de studenți, mame încrîncenate în efortul de a-și domoli odraslele, doamne și domni cu părul nins veniți să asculte „Povestea unui cîntec” spusă pe note de Costel Busuioc.

Organizatorii mișună ca furnicile prin sală și aduc încă două rîn­duri de scaune pentru spectatorii care nu mai contenesc să vină. Iu­bi­tori de octave înalte, arii de ope­ră, dornici să ajute copii „defavo­ri­zați socio-economic”, motivați de CD-ul pe care l-au primit gratuit la in­trare sau doar chemați precum Ulisse de vocea mediatizatului te­nor „fără studii” – așa cum este pre­zentat de moderatorul evenimen­tului, Nicolae Tomescu, re­dac­tor șef la Radio Iași – sute de oa­meni au venit la concertul carita­bil „Po­ves­tea unui cîntec”.

În picioare, sprijiniți de pereții sălii, stau fetele cu cămăși brodate cu perle și băieții cu papioane mari ca­re au organizat evenimentul – mas­teranzi ai Facultății de Eco­no­mie și Administrarea Afacerilor de la Uni­versitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și voluntari ai Fun­da­ției „Familia Nostra”. Fiecare a scos cîte 25 de lei din buzunarul strîmt de student sau din pensie ori 35 de lei din poșetele din piele de crocodil ale doamnelor de la balcon. Așă că, din vînzarea biletelor cei 13 copii de la fundație „cu risc de abandon școlar” vor fi plimbați în scop cultural la mănăstirile din Nordul Mol­dovei și din bani li se va mai pune cîte o carte în bibliotecă. În des­chiderea concertului a cîntat Or­ches­tra de Cameră „Finalis”, dirijată de Bogdan Chi­roș­că de la Ope­ra Națională din Iași.

Cu ochii larg închiși

După ce moderatorul a spus istoria din spatele ariei din suita nu­mă­rul trei pentru orchestră de coarde în Re Major compusă de Johann Se­bas­tian Bach, dirijorul cu papion sta­cojiu a șfichiuit bagheta în aer și ca într-un duel, în care soldații erau înarmați cu arcușuri, acordurile care țîșneau din viori, violoncele și contrabasuri se ciocneau și se împleteau pe scenă.

Un tînăr din primul rînd nu își desprinde privirea de la „violonista lui”, decît cînd ascultă cu ochii închiși acordurile din „Serenada pen­tru orchestra de coarde Opus 20” a lui Edward Elgar, care îi strîrnesc amintiri. Doamna de lîngă el, în schimb, nici nu se gîndește să se uite la orchestră și răsucită spre public, își rotește ochii mici parcă să cu­prin­dă toată sala. Se întoarce preț de cî­te­va secunde, dar revine pe poziție cu ochelarii bine fixați pe nas pentru o analiză mai precisă, doar cineva tre­buie să ia pulsul mulțimii.

Doar un „bravo” să-ți mai spun

Timp de 30 de minute, cît ar­cu­șu­rile orchestrei au alunecat pe corzi de vioară, un violonist timid nu a ri­di­cat ochii din partitură, nici cît să pri­vească la unduirile baghetei. Doar în timp ce în sală răsuna „Di­ver­tisment în Re Major” a lui Wolf­gang Amadeus Mozart, violoniste­le zîmbeau la unison cu dirijorul.

După un scurt film de prezentare a istoriei postului Radio Iași, „vocea autori­zată a Moldovei”, a intrat în scenă Costel Busuioc, iar publicul său îl aștepta în picioare. Fără o vorbă, te­no­rul își începe recitalul cu piesa „Di­ci­tencello Vuie” („Doar spune-i”). Tînăra de lîngă mine își răsucește ve­righeta pe deget melancolică și pri­vește din cînd în cînd la scaunul ră­mas gol de lîngă ea. La melodia ita­liană „Volare” publicul a ținut ritmul cu bătăi din palme, iar o doamnă cu părul vîlvoi, de un roșu aprins care arăta ca o flacără striga cu vo­io­șie „Bravo, bravo!” și îl împungea cu cotul pe soțul dumneai să îi ur­me­ze exemplul. Cu vocea-i gravă în con­trast cu privirea blîndă, Costel Busuioc cîntă o romanță ma­ri­nă­reas­că despre o chelneriță din port  „No puede ser la tabernera del Puerto” („Nu poate fi chelnerița din port”).

Cînd a interpretat cea mai cu­nos­cută melodie napoletană „O sole mio”, uralele și bătăile cadențate de palme acopereau vocea puternică a cîntărețului.

Costel Busuioc a încheiat seara într-o notă de nostalgie, cu piesa „Con te partiro” („Cu tine voi ple­ca”), iar doamnele din sală și-au prins partenerii strîns de braț sau au scos batistele din geantă atinse de emoția din vocea tînărului tenor. Doar cei 13 copii pentru care a fost realizat evenimentul după ce și-au primit excursia la mănăstiri și produsele cosmetic, au rămas pe scenă, încurcați de organizatorii care le spuneau ba să coboare, ba să se întoarcă pentru încă o repriză de aplauze.

Ramona BALABAN