Cu pletele în aer
Șoc-șoc-groază! 26 octombrie 2010 Niciun comentariu la Cu pletele în aer 4Sîmbătă seara, în barul Hand, toată lumea a dat din cap, că doar a venit Luna Amară. „Să sară în aer! Să sară în aer!”, strigă un rocker cînd a urcat pe scenă formația clujeană aflată la Iași să sărbătorească zece ani de existență. Și, de la „verdeață” sau de la Ciuc, cei din fața scenei au explodat într-o mișcare browniană.
Cînd era agitația mai mare și fiecare se izbea în fiecare din ce în ce mai tare, un tip gras cu barbă și-a scăpat telefonul jos. „Stați! Nu mai săriți!”, dar nimeni nu i-a auzit decibelul printre miile de unități urlate de boxele din care se auzea „Din valuri ard”. S-a lăsat păgubaș pentru că a observat cum au început să sară bucăți de carcasă și a continuat să zburde. Unora le place pogo. Probabil, dimineață, după ce a plecat toată lumea, a venit la curățenie să-și caute cartela SIM.
În timp ce fiecare dădea din plete, am văzut-o pe Adina, o fată cu care m-am întîlnit vara trecută în Vama Veche. „E cald ca dracu aici, mai stau un pic și plec”, și mai bea o gură din sticla transpirată de bere. E a șasea și abia mai stă în picioare.
La fel de beată era și Anaid. Dansa „romantic” dînd din cap înconjurată de mai mulți băieți, iar după prima melodie l-a luat pe unul dintre ei și a plecat. Nu știu dacă l-a ales, dacă l-a văzut bine și nici nu știu unde s-au dus.
Mai tîrziu l-am găsit pe Răzvan, dar n-am putut vorbi cu el foarte mult pentru că era prea ocupat să dea din cap bucuros de noile lui plete. „Noroc!” e singurul cuvînt pe care mi-l amintesc din toate cele pe care le-a spus, că muzica prea tare l-a bruiat. Anul trecut avea părul scurt și nu s-a putut bucura, doar cînta.
Cînd am plecat, la ieșire am văzut o fată mai beată decît prevede legea. După ce sughița, șoptea discret un „Mor!” răgușit. Nu știu de ce, dar din cînd în cînd se uita la cer. Poate încerca să facă luna ceva mai dulce decît e berea pe care a băut-o.
Victor ILIE
Adaugă un comentariu