Cum a îmblînzit Vița de Vie rock-ul

„Dacă soldații ar fuma/ N-ar mai bombarda și ma­sacra” ne repetă aproape silabisit Adi Despot, ca să ne imaginăm mai bine cum ar suna pacea. Vineri seară, pe 6 martie, în Underground Pub pînă și versurile de „Iamma” au avut ritm mai lent. Asta pentru că cei de la Vița de Vie au reușit, după doi ani, să își descînte pe o scenă din Iași concertul „Acustic”. Se simte că este un concert puțin altfel, asta din paharele cu picior care au în­locuit în mare parte sticlele de bere. În fața scenei nimeni nu face gesturi vulgare, nimeni nu se împinge, ci toți se leagănă în direcția notelor. O fată cu părul blond, scurt și înfoiat e singura care ține să își strige bucuria, iar atunci cînd țipă, inima mov tatuată pe gît pulsează. Cu mișcări circulare face valuri în paharul cu vin roșu, iar apoi îl ridică spre vocalist de parcă vrea să-i arate că au gusturi comune la băuturi. Ca atmosfe­ra să capete tonalități romantice, în aceeași culoare sînge­rie a licorii stă sprijinită pe scenă un violoncel.

„Alungă-mi tăcerea, Despot”, strigă un băiat din public. Așa că Adi își părăsește paharul cu vin la picioare, se lasă pe scaun cu chitara în brațe, și dă glas versurilor care cer legănate de brichete aprinse. „Adu-ți aminte că sufletul nu simte/ Doar ce ar trebui și poate muri”, iar cel care a cerut melodia bate palma cu o tipă care, fără să glăsuiască, aștepta acceași piesă încă de la începutul concertului.

În partea stînga pe scenei, lîngă baterist, un bărbat cu fața conturată de barbă dă glas unui flaut. Sunetul lui îmbracă concertul acustic în tonuri orientale, lente, pentru ca atunci cînd se trece brusc la ritm după „Trandafir de la Moldova” acesta îi face pe toți să re­nunțe la mișcările din șolduri și să se concentreaze la îndoirea genunchilor în țopăieli.

Mica surpriză a serii nu a venit de la vocalist, așa cum se așteaptă lumea de obicei. Ci de la Mihai Ardelean care își mută degetele de pe clape pe corzile bass-ului din care începe un solo scurt, ce lasă publicul surprins. „A terminat conservatorul la flaut și la noi cîntă la clape”, spune Despot rîzînd, după ce tînărul redă instumentul deținătorului de fapt. Putem spune că pletele i se așa­ză la fel de bine cînd ține capul plecat peste grif ca și atunci cînd privirea îi mărșăluiește peste nonculorile adunate în rînd pe orgă.

Vocalistul încearcă să ne convingă că în seara asta va deveni bărbat, numai că tipa de care îi plăcea a rîs de el și a plecat. Ca să îi arătăm compasiune, cîntăm alături de el „Dar ce contează/ Cînd bea și fumează/ Nu se lasă/ De fugit de-acasă”. Și chiar nu contează, căci pînă la urmă se mulțumește cu chitara, iar noi cu fumul de țigară ce se întrepătrunde printre mîinile legate de persoanele din jur.

Photo by Andrei Narcis Pricob