De Anul Nou, balul vienez a ajuns la Iași

Românii au sărbătorit deja de Anul Nou, dar cei care petrec pe stil vechi mai au puțin pînă să intre în anul 2015, astfel că orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat „Moldova” Iaşi le-a pregătit sîmbătă, 10 ianuarie 2015, de la ora 19.00, în Palas Mall o surpriză. „Concertul de Anul Nou – Wiener Bonbons” a introdus oamenii din Atriumul Palas Mall în atmosfera de sărbătoare pur vieneză. Instru­men­tiștii au urmărit partiturile lui Johann Strauss sub bagheta dirijorului Adrian Petrescu, care nu doar a condus orchestra, ci a și cîntat cu vocea pentru a aduce o notă de originalitate concertului.

Pentru o oră jumătate magia ba­lu­­rilor din Veneția organizate cu oca­zia Anului Nou s-a mutat în Palas. Nu au existat doamne cu rochii pînă la pămînt, cu părul atent aranjat și dom­ni la fel de ferchezuiți care să dan­se­ze în sincron pași repetați mult timp înainte de a se afișa în public, dar mu­zica a fost desprinsă de acolo. Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iaşi a făcut să ră­sune în Atrium note care aparțin regelui valsului vienez.

Bătălie în prima audiție

Din spate nu se aud decît niște zgo­mote, dar în față sunetul este mai bun. S-ar auzi foarte bine dacă nimeni nu s-ar mai muta pentru a gă­si un unghi mai bun pentru a privi spec­tacolul sau nu ar sopti comentarii despre orice altceva decît des­pre ceea ce se întîmplă pe scenă sau în fa­ța sa. Energia pe care o au copiii care i-au însoțit pe părinții lor distrage atenția de la frumusețea miș­că­rilor elegante ale artiștilor.

O balerină își unduiește grațios brațele. Rochia roz îi ascunde pici­oa­rele înfășurate în panglicile poante­lor ușor uzate, iar accesoriile minuscu­le sclipesc sub privirile atente ale pub­licului. Cei doi parteneri o poartă pe ringul de dans și îi pun frumu­se­țea în valoare cu fiecare pas. Solo-urile sînt urmate de dansuri în pereche. Orchestrei îi este dat tonul pentru o altă melodie și dansatorii sînt în­lo­cui­ți de alții, mai mici. Două fete intră pe scenă, una poartă un tutu alb și cea­laltă își învîrte bagheta și coșul plin cu flori pe ritmul lent al muzicii. Acestea se află într-o competiție în care premiul este atenția unui băiat. El le con­duce pașii amîndurora și toți pun în scenă un vals demn de o petrecere elegantă.

Prima audiție a „Zborului libelu­lelor” compusă de Johann Strauss fiul este însoțită de liniște în public. O nouă mișcare a baghetei și a dirijorului dă naștere unui nou sunet al unui alt instrument. Nu doar arcu­șu­rile respectă coregrafia învățată de pe partitură sincronizîndu-se perfect, ci și corpurile instrumen­tiș­ti­lor fac asta. Toți se mișcă la fel în ace­lași moment, în aceeași fracțiune de secundă.

Două orchestre, un dirijor

Valsurile sînt combinate cu pol­ci care impun un ritm sprinten, plin de viață. Polca întitulată „Tic-tac” ne mută de la balul elegant vienez la Moulin Rouge și la rochiile pline de volănașe pe care fetele care dan­sea­ză can can le ridică atît de sus cît pot. Di­rijorul Adrian Petrescu începe să conducă două orchestre, pe cea ca­re mînuiește instrumentele și pe cea for­mată din bătăile de palme ale publicului.

Cele două orchestre se conto­pesc perfect. O fetiță se leagănă vioaie pe ritmul dictat de muzică, sus­ți­nut de public. Se ridică în picioare pe bra­țele mamei sale și aplaudă cu mî­nu­țele deasupra capului. Dar alarma unui ceas deșteptător care zbiară în mi­crofon ne trezește din vis și ne in­troduce din nou în sala balului de la Viena unde sunete din valsul „Du­nă­rea albastră” fac intrarea a patru fete care execută mișcări de balet. Această piesă este un simbol muzi­cal în Austria. În noaptea de Anul Nou este difuzată la radio și la televizi­u­ne fix la miezul nopții. Fetele își con­tinuă coregrafia și desenează cu bra­țele și trupurile lor flori umane de care se bucură cel mai mult publi­cul ce urmărește spectacolul de sus. Un dansator al cărui talent nu este recu­noscut s-a amestecat printre acei oa­meni care urmăresc spectacolul de la înălțime.

Execută lîngă balus­tra­dă mișcări lente spre amuzamentul co­pilului său pe care îl ține în brațe și care are doar cîteva luni. Atmosfera balului se face resimțită cu fiecare notă cîntată de instru­men­tiș­ti, toți cei prezenți par să se fi integrat, doar o statuie a Libertății stă undeva în par­tea stîngă a scenei și ignoră concertul.