Ecoul din Baia Turcească s-a împotrivit rock-ului alternativ

Baia Turcească a devenit în noaptea de 4 aprilie, începînd cu ora 22.00, o casă pentru rock-ul melodic și alternativ al trupelor Nava Mamă și Pinholes. Înainte însă de ajunge la spectacol, am fost nevoiți să trecem pe lîngă niște lumînări pe jumătate stinse și să ascultăm niște vuiete ciudate care au bîntuit cotloanele clădirii. Chiar și așa, publicul s-a bucurat de fiecare piesă mai energică a celor de la Pinholes sau melodie rock psihedelică de la Nava Mamă.

Primii pași pe sub arcadele de pia­tră sînt într-o beznă groasă, din ca­u­za căreia mă și-mpiedic de cîteva ori, dar organizatorii au prevăzut acest lucru, iar pentru cei fără pri­vire de pisică au pus ghizi, niște lumînări, pînă în interior. Ghizii nu par să mai prindă ziua de mîine, la cît de mul­tă ceară se topește în ju­rul lor. Lumî­nă­ri­le aprinse în gău­rile din peretele clădirii par special puse să te pre­gă­tească pentru at­mos­fera dinăun­tru, care la prima ve­dere seamănă cu un platou de filmare al unei peli­cule gotice, cu vră­­jitoare și pisici negre. Spațiul este larg, cu inscripții religioase pe plafon, iar oamenii abia se disting în lumina difuză.

Pînă și sunetul pare a fi de na­tu­ră mistică deoarece lovește cot­loa­nele clădirii de parcă ar prinde via­ță. Trupa Nava Mamă încă își re­pe­tă actul de deschidere al concertului, iar membrii ei, Alexandru, Eugen, Iulian și Răzvan, se opresc la fie­care mică greșeală ca s-o corecteze. Sce­na pe care acum bat la tobe a fost cîn­dva „fîntîna băii de unde cur­gea apa. Înainte, în locul acesta se a­du­nau baștani de peste tot și se în­tin­deau pe băncile acelea ca peștii la uscat. Acum, e cel mai fain loc pen­tru concerte și piese de teatru”, du­pă cum îi povestește un băiat bărbos unei fete care îl însoțește. Fata e din Cluj, locul unde s-a născut și trupa Nava Mamă anul trecut, iar de a­tunci tot îi urmează în concerte ca să le ți­nă pumnii în „toate melodiile lor, că-s așa de faine, mai ceva decît cele de la Urma sau cele de la Robin.”

Concertul începe de-ndată ce po­deaua tremură sub bătăile puter­ni­ce ale tobei și bîzîitul corzilor de chi­tară, iar băieții ne urează un „bun venit” scurt, fără alte introduceri și fără prea multe cuvinte în plus, pe care le păstrează pentru versuri.

Din afara spațiului

O voce groasă, dar pe un tempo încet ne spune că ceva sau cineva „te hrănește, te învîrte, te ajută”, dar es­te cam dificil să-ți dai seama ce a­nume vrea să zică. Și nu din cauza versurilor sau a faptului că me­lo­dia ar fi într-o altă limbă, ci din ca­uză că Baia Turcească are săli mari și un plafon înalt, de care sunetul pa­re să se reflecte în toate di­rec­ți­i­le. Ecoul creat nu ne lăsa să înțelegem niciun vers din cele rostite. Din pri­mele do­uă cîntece am priceput nu­mai cî­teva fragmente vagi despre pă­mînt, șoap­te și lapte. Nici ins­tru­mentele nu scapă de ecou și tobele sună de par­că un fierar ar bate cu ciocanul în nicovală, iar corzile chi­tă­rilor parcă ar fi făcute din sîrme cu clopoței. Chiar și din privirile mi­rate ale cîn­tăreților se subînțelege că sunetele nu fac parte din spectacol.

La ora 23.00 se ia o pauză de cî­te­va minute, timp în care doi su­ne­tiști se ceartă din cauza confuziei apărute. Unul crede că pur și simplu boxele ar trebui mutate în alt loc, în timp ce celălalt propune ca vo­lu­mul să fie dat mai încet. Pînă la urmă ajung la un compromis, mută bo­xele din loc și la ultimele piese, bă­ie­­ții le repetă fe­te­lor versurile.

După ce trupa Nava Mamă se-n­toarce grăbită în culise, în locul ei aterizează următoarea trupă din ora­rul concertului, Pinholes. Un băr­bos, care prima dată credem că e puțin răgușit, urlă din rănunchii plă­mî­ni­lor „Ce mai faceți Iași?”, în­cer­cînd să imite și să ducă mai de­par­te tradiția vedetelor rock. Despre Pin­holes s-a spus în diferite interviuri că-s „băieți supărați pe sistem, pe oamenii răi, pe politicieni. Sînt in­tro­vertiți, timizi, dar cînd pun mî­na pe instrumente, sună bine”, du­pă cum au menționat fanii pe niște si­te-uri specializate.

Potrivit lor, Pin­holes sună bine mai ales live, iar din piesele „Ca­me­ra” și „Poza” nici nu-ți dai seama că ar fi introvertiți, după cum se zben­guie pe scenă și încearcă să apară în fiecare cadru fotografiat cu smart­phone-uri de fetele din primele rîn­duri. „Zîm­bim pentru voi, că ne iubiți și vă iubim și noi.”