Holograf a împărțit primăvara la doi

„Pe 1 martie, Holograf vă aduce un mărțișor muzical” – acesta era îndemnul care se găsea pe evenimentul ce anunța cele două concerte ale trupei Holograf, de joi. Inițial, momentul fusese anunțat pentru ora 20.00, dar pentru că biletele s-au epuizat după scurt timp, publicul a insistat să aibă loc încă o reprezentație, de la ora 17.30. Băieții, îmbrăcați în negru, au intrat pe scenă cînd instrumentele erau deja aranjate în mjlocul scenei și n-au mai plecat timp de vreo patru ore, decît pentru o pauză scurtă între cele două părți. Publicul a dansat și a cîntat alături de ei, părînd să fie complet prins în transa șlagărelor Holograf, de parcă rock-ul s-ar fi transformat pentru o seară într-un motor cu propulsie spre infinit.

Dan Bitman, solistul trupei, a început spectacolul de cum a trecut de limita întunecată a cortinei și a dat startul momentului cu melodia „De cîte ori să te iubesc”, spre ferici­rea unui grup de tinere aflat în pri­mul rînd, care au început să dea din mîi­ni și să aplaude fericite. Sala se um­pluse cu vreo jumătate de oră înain­te să înceapă concertul, așa că pu­ți­nii oameni care n-au mai putut să ajun­gă la cîteva dintre scaunele ră­ma­se libere pe mijlocul rîndurilor au ales să-și caute loc cît mai aproa­pe de scenă, pe culoar.

„Nu vreți să cîntăm împreună re­ferenul, dacă tot sîntem doar noi singuri în toată sala?”, întreabă Dan Bitman rîzînd și apleacă microfo­nul în dreptul sălii. „Ba daa”, țipă o fa­tă de pe ultimele rînduri și sare ca ar­să de pe scaunul vișiniu. După ce bu­că­țele din refren se perindă de la pub­lic la solist, ca într-un joc ping-pong imaginar, sala aproape amu­țeș­te cînd începe instrumentalul de la „Întoarce-te acasă”. Cuplurile se trag mai aproape unul de altul și își zîmbesc suav, dar doar pentru o se­cundă, pentru a nu pierde prea mult din ceea ce se întîmplă pe scenă.

„Mai cu voie, doamnelor! Cîn­ta­ți ca la mănăstire, vorbesc serios”, le spune Dan Bitman femeilor din public, pe care le-a invitat să fie pri­mele care cîntă refrenul de la „Și bă­ieții plîng cîteodată”. Pentru că nu reușește să le convingă să cînte suficient de puternic, adaugă rîzînd – „am înțeles, aici la voi bărbații se poartă frumos”. Sala se foiește amu­zată, așa că atenția se mută pe băr­bați, invitați și ei să fredoneze refrenul, ca o confesiune publică ce stîrnește admirație din partea femeilor.

Undeva pe rîndul de lîngă pe­re­te, un el și-o ea caută versurile me­lo­diilor pe telefon și răsuflă nemul­țu­miți cînd nu reușesc să le găsească suficient de repede pentru a le cîn­ta cu mulțimea. Cînd în boxe răsună „Primăvara începe cu tine”, cîteva zeci de camere video se pornesc în același timp și profilele de Facebook devin martore eterne și tacite ale mo­mentului care a strîns la un loc, sub aceeași veselie, oameni de toate vîr­stele, în cuplu sau în gașcă. Profi­tînd de lumina blițurilor, băieții de la Holograf îi invită pe cei din sală să țină ritmul unei noi piese cu lanternele aprinse, astfel că sala pare să fie pista de pe care urmează a fi lansate cîteva sute de lampioane ce se agită dintr-o parte în alta.

Eșarfa roșie

O doamnă cu o eșarfă roșie, le­ga­tă franțuzește în jurul gîtului, și-a părăsit locul și s-a mutat lîngă sce­nă, unde pare să inventeze un nou stil de dans cu fiecare melodie care se scur­ge pe fundal. Lîngă ea, o altă feme­ie, cu părul negru, lung, prins într-o coadă, se chinuie să facă o poză cla­ră, dar zîmbește încruntată cînd vede că fețele artiștilor arată ca niște fa­ru­ri din cauza reflectoarelor de lu­mi­nă.

Timp de cîteva minute, Dan Bit­man îi cedează locul lui Iulian Vrabete, care cîntă melodia „Singur pe drum”, pe care o introduce printr-o lungă reprezentare la chitară. O ti­pă brunetă, cu ochelari, își lasă ca­pul pe umărul prietenului său și-i cîntă la ureche, sincronizîndu-se perfect cu cei de pe scenă. Un băiat cu un tricou cu sigla trupei se plim­bă printre rînduri și face poze, ur­mă­rind să surprindă scena din cît mai multe unghiuri.

Băieții anunță ultima melodie, dar publicul se încăpățînează să-i mai țină pe scenă pentru încă vreo trei, căci nu se poate termina momen­tul fără să se audă și „Ochii tăi”, „Ți-am dat un inel” sau „Vreau o minune”.

Înainte să plece de pe scenă, băie­ții se apleacă peste boxele din josul scenei și acceptă să facă cîteva poze cu fanii. Femeia cu eșarfă ro­șie este prima care sparge rîndurile în încercarea de a ajunge mai ap­roa­pe de Dan Bitman, pe care-l prin­de drăgăstos de după cap și-l trage către ea.

Mulțimea rîde zgomotos și rî­se­tele umplu de viață holurile clădirii. Ca un ultim gest de apre­cie­re, cei de la Holograf mai cîntă o dată refrenul melodiei „Ma­re cît inima ta”, iar mulțimea dese­nea­ză în aer sute de inimioare, în in­teriorul cărora îi cuprind pe ar­tiș­ti ca într-o îm­bră­țișare.