Ieșenii l-au scos pe Mircea Vintilă din blugii bleu jandarm
Șoc-șoc-groază! 4 februarie 2013 Niciun comentariu la Ieșenii l-au scos pe Mircea Vintilă din blugii bleu jandarm 22Joi seara, în cafeneaua Phoenix, Mircea Vintilă a venit anume să stîrnească nostalgia vremurilor în care blugii „bleu jadarm” erau un vis al oricărui tînăr pentru care folkul a însemnat leagănul revoltelor mărunte și al iubirilor pînă peste poate. El a fost acompaniat de ieșeanul Jul Baldovin în „Ciripituri” și „Cîntece de bivuac”, pe care rebelii de odinioară le-au fredonat din memorie, strîngînd la piept CD-urile care așteptau nerăbdătoare un autograf. „Moșul cu proverbe” nu i-a dezamăgit defel pe cei veniți să-l asculte, fiindcă timpul „trece, se prea poate”, cînd simți că ai putea rămîne pînă la ziuă să te bucuri de ce-a mai rămas din spiritul păsărilor Phoenix și Colibri.
Corul de voci care se putea auzi de afară începe să se mai domolească, iar oamenii să devină mai agitați decît un glob de zăpadă zguduit cu putere, însă o mîngîiere lină a unei chitare îi potolește asemenea fulgilor care apoi coboară încet după încetarea zdruncinărilor. În fața oamenilor urcă un cîntăreț tinerel, care „o să încălzească puțin atmosfera, așa în deschidere” îi aud șușotind între ei pe doi dintre organizatori. Două femei par însă mai degrabă interesate de coafura interpretului, avînd părul strîns legat la spate, sau după cum îl numește una dintre ele „ponytail. Nu știu de ce, dar parcă le stă mai bine bărbaților decît femeilor.”
După ce acesta coboară cu o mică plecăciune, locul este acum ocupat de partenerul de folk a lui Vintilă, Jul Baldovin care începe cu un cîntec de dragoste lent, ce trimite tinerii îndrăgostiți într-o legănare precum cea a unui vas prins într-o furtună pe mare. Apoi își schimbă rapid ritmul, pe un folk mai energic, însă un tropăit ciudat, făcut de vîrfurile pantofilor bărbaților, îi întrerupe cadența. Ropotul însă nu pare să deranjeze pe două femei, care aveau o discuție despre veverița din Ice Age își aduc aminte de o secvență, „aia în care aruncă cu aluna” și-ncep să se bombardeze una pe alta, folosind pe post de muniție popcornul abia adus la masă.
Jul Baldovin începe cu un cîntec de dragoste lent, ce trimite tinerii îndrăgostiți într-o legănare.
Jul Baldovin încearcă să atragă cît poate din privirile oamenilor, cîntînd cît mai multe piese, dar pare să răsufle ușurat cînd îl vede pe Vintilă salutînd fiecare masă și îndreptîndu-se încet către chitara care și ea părea să-l aștepte cu drag. „Mircea, ai ajuns în sfîrșit bătrîne? Dacă tot ne-ai făcut să așteptăm, arată-ne ce poți”, glumește cu el un bărbat care, de cînd a intrat pe ușa localului, nu s-a dezlipit de ochelarii de soare, semănînd cu un actor indian de la Bollywood nimerit din greșeală într-o cafenea din România.
Cei doi folkiști se uită puțin unul la altul și, după cîteva schimburi de priviri și o scurtă aprobare din cap, corzile chitărilor încep să răsune în tot Phoenix-ul, oprindu-i din poveștile lor pînă și pe cei cufundați numai în propriul glas. Toți ochii se îndreaptă spre interpreți, cei mai ghinioști fiind nevoiți să-i vadă printr-un ecran agățat de un perete. „E bine și așa, altfel cred că aveam să-l ascult în timp ce mi-l imaginam pe tavan”, îi spune un tînăr prietenei sale.
Karaoke de la masă
Același actor cu ochelarii de soare încearcă să-l convingă pe amicul de la aceași masă să i se alăture într-un duet pe cîteva versuri care-i evocau nostalgia, „înfipt în blugi, înfipt în blugi, înfipt în blugii bleu jardarm. Hai prietene, mai știi cînd eram și noi odată așa, cu cămașa de nailon?”, dar bărbatul de lîngă pare să nu-l bage în seamă, preferînd probabil tunica de bumbac pe care o purta acum. Încearcă din răsputeri să-l potolească, de la un rîs dezaprobator pînă la izgoniri din mîini, dar pînă la urmă se pare că s-a lăsat biruit, fredonînd în tamdem versurile piesei.
Localul se animă instant cînd artiștii ne cheamă să ascultăm cîteva sfaturi din popor, „hai la moșul cu proverbe” și trei băieți de la o masă parcă îi urmează îndemnul întînzîndu-se spre cel mai în vîrstă din grupul lor. „Uite cîntă despre tine. Deci ia zi-ne și nouă cîteva dintre poveștile tale, că doar tu ești moșul nostru cu dumele”. Nici nelipsitele bătăi din palme nu par să fie dispuse să ia o pauză, acum fiind și mai înflăcărate decît înainte, cu cîteva dintre mîini căpătînd o nuanță de roșu aprins. După ele e rîndul picioarelor să simtă cîteva arsuri în vîrful degetelor, în special cele a cuplurilor care se găsesc pe-un ring de dans în „Lăptăria lui Enache”.
De ce pleci mielule?
O negură acoperă deodată tot barul în care se ține concertul, Vintilă devenind o umbră camuflată în întuneric, care cîntă la o chitară la fel de întunecată. Un proiector întinde o lumină slabă spre peretele din fața lui și un filmuleț cu imagini din vechi concerte folk rulează în timp ce Vintilă interpretează un cîntec lent. Momentul nu ține prea mult, Jul Baldovin părînd să se pregătească de plecare, însă este întrerupt de partenerul lui care-i spune „unde te duci tu mielule?”. Acesta pare a fi un fel de semn, căci, deodată, mulți se aruncă după geci și genți, căutînd ceva cu frenezie. Înarmați cu cîte un pix sau marker, o coadă de oameni cu CD-uri în mîini se pregătesc să-i ceară un autograf lui Vintilă, „ca amintire pentru cînd o să am nepoții mei”, îi spune un bărbat ușor aplecat în spate soției sale. Alții veniți cu carcasele lipsă, se mulțumesc să lase un bacșiș și o glumă, „hai că dacă mai stăm cu manifestanții zgomotoși, ajungem să cumpărăm și trei discuri.”
Adaugă un comentariu