Împărații dansului s-au aliniat la semicerc

Duminică seara am păcătuit în Sala Sporturilor din Ia­și. Am intrat sute de oameni, îmbrăcați în blugi și încălțați cu pantofi dați proaspăt cu cremă, nă­pas­ta cea mai mare a terenurilor sportive de pretutideni. No­rocul nostru a fost că am rămas în tribune, de unde ne-am uitat cu sprîncenele-ncruntate la spectacolul or­ga­nizat de așa-numiții Lord of the Dance. Mînați de cîn­tece de război, încîntați de lupta dintre Bine și Rău și cap­tivați de jocul de picioare al dan­satorilor, ne-am trezit într-o lume fantastică, pe care am văzut-o doar la televizor. Presărată cu iz cel­tic.

Ce nu vezi niciodată în spec­ta­co­­lul băieților ăștia la televizor este cît de importantă e lumina pentru show-ul lor. Cu o oră înainte ca spi­ri­dușul să sufle în fluierul său fermecat și să dea trezirea prințeselor a­dor­mi­te în șir indian pe scenă, două tu­bu­ri scoteau nestingherit fum chiar în spatele copertinelor. Și în toată sa­la mustea un fum alb, neînecăcios, dar prin care luminile proiectate se ve­de­au mai ceva ca săbiile laser din Războiul Stelelor. Pentru că și sce­ne­ta jucată de mii de ori de trupa lui Michael Flatley a fost pînă la urmă un război. Între Bine și Rău, între dra­­goste și onoare, între pasiune și drep­tate.

Dar primele fete care au intrat pe scenă n-au impresionat. S-au desincro­nizat de mai multe ori, iar una dintre ele era chiar să iasă din decor pe la mijlocul melodiei, fără însă să-i piară zîmbetul de pe buze. A fost ne­vo­ie de soldații de fier, pe piesa „Wa­­rriors”, să ridice sala în picioare pentru prima oară. Dar nici n-am a­pu­cat bine să ne dezmeticim. După ce că a întîrziat cu 20 de minute în­ce­perea spectacolului, abia ce l-am vă­zut pe cel care dirija reprezentația în locul lui Flatley că, în nici ju­mă­ta­te de oră, s-a anunțat o pauză de 20 de minute.

Sce­ne­ta jucată de mii de ori de trupa lui Michael Flatley a fost pînă la urmă un război.

Partea a doua a început însă furtunos și publicul s-a mai dezmorțit și el. Dincolo de aplauzele susținute, la unul dintre numere, cele zece dom­ni­șoare de pe scenă și-au aruncat brusc hainele de pe ele și fluierăturile băr­ba­ților n-au mai contenit pînă cînd pe scenă s-a întors iar soldații.

Războinicii cu prea mult elan

A început să deseneze zeci de bătăi pe secundă cu picioarele, pal­me­le și călcîile, mișcîndu-se cum o fă­cea odată Alexei Yagudin pe ghea­ță. „Nici balet nu-i ăsta, să știi”, îi spune o sexagenară prietenei sale de vizavi. Îngrămădiți pe trepte, bănci incomo­de sau scaune de plastic tari, spectatorii n-au ochi decît pentru scenă. Pe care a­cum se luptă o dia­vo­liță îmbrăcată în latex roșu cu o blondă-înger cu fusta prea scurtă.

Dar nu prea ai timp să te pierzi în detalii. Picioarele aleargă, se î­nal­ță, coboară, toate în unison și din două perechi se fac șapte și pe scenă se în­torc din nou soldații. De data aceasta se înfruntă direct cu războinicii îm­bră­cați cu armuri negre, stră­lu­ci­toa­re. Comandanții stau la o parte, trăgînd și împingînd prin aer sfori invizibile pentru a-și dirija oamenii. În final, îi fu­gărește spiridușul de pe scenă, lă­sînd locul unui tandem de viori. Nu e­xis­tă cuvinte care să îi facă dreptate cîn­te­cu­lui de coarde care a inundat sala de sport. Pînă și tabela de marcaj pă­rea să se miște spre un zece leneș, în dre­p­tul oaspeților.

Aplauze pe DVD

Și dacă n-ai fi avut vedere bună (sau dacă nu te-ai fi uita pe ecranele i­men­se proiectate pe ambele părți ale scenei) nu ți-ai fi dat seama că cel care a intrat pentru ultima luptă nu este chiar Flatley. Ca un brand bine în­ti­pă­rit, gesturile, căderile, bucuriile și in­­­teracțiunea cu ceilalți dansatori  au fost precum cele de pe DVD-urile pe care le urmăream cînd eram co­pii. 100 de lei costa să îți cumperi unul acum prin sală, de la vînzătorii am­bu­lanți, membri ai stafului lor­zi­lor.

Finalul spectacolului ne-a prins în picioare pe toți, aplaudînd la al trei­lea bis atît de tare încît mîinile de­veneau moi ca doi saci de făină. Ori­cît de reușită ar fi fost reprezenta­ția, nu ne-a ieșit un lucru din minte. Există un singur Lord al dansu­lui, și acela și-a încasat acum cî­ți­va ani asigurarea de milioane de dolari pe ale sale picioare magice.