La tîrgul de vikingi colorați

Cu cîte un neon la fiecare masă de tatuat, în ritm de muzică rock și bîzîit de ace, artiștii veniți de vineri pînă duminică la Tattoo & Music Fest Iași își lasă amprenta pe viață în pielea celor care au curajul și banii să se lase desenați. La prima ediție, festivalul ținut în Casa de Cultură a Studenților ne-a demonstrat că am început să fi deschiși față de această formă de artă, însă mai trebuie încă vreo două, trei evenimente de-acest gen și cîțiva ani pînă vor începe să facă profit.

La Attila își face acum tatuaj pe încheietură o brunetă care, pentru-a nu fi atentă la ac și la durere, vor­bește cu un tip ce se uită printr-una din revistele cu desene. În dreapta lui e standul cu accesorii de tatuat și piercinguri, o masă cu fel de fel de ace, pistoale, tușuri și cercei.

În jurul lui Castor, solistul trupei God, s-a strîns ceva mai multă lu­me.

Lîngă, pieptul unui tip corpolent prinde aripi de înger în tuș negru. Se potrivesc de minune cu stema României de pe mîna stîngă și crucea cît tot spatele. Întins pe-o masă, alți pectorali încep să prindă forme și culoare. Artiștii care n-au vreun client pe care să-l deseneze beau bere și se plimbă pe la vecinii lor, urmărindu-le munca.

În jurul lui Castor, solistul trupei God, s-a strîns ceva mai multă lu­me. Face un portret two-face, se­parat de șira spinării, pe spatele unui tip care strînge din pumni la fie­care bîzîit al acelor electrice. În­tr-una din mîini are o cîrpă neagră cu care se mai șterge din cînd în cînd de sudoarea de pe frunte. În dreapta unuia dintre tatuatori stă o blondă frumoasă. Pe sub bluza verde puțin ridicată se vede desenul în culori de pe spate. Și seara, cînd se întoarce cu spatele la juriu și pieptul în față, în­spre pu­blic, nu-i de mirare că pri­mește cele mai multe aplauze.

Cei strîși admiră și curajul concurentului care are curajul să-și dea pantalonii jos pe scenă, dezvăluind proaspătul tatuaj făcut de Jack din București, un desen în nuanțe de roșu și ne­gru.

Fără cod de bare

Vrînd să profit de ocazie, încep să mă interesez și eu de-o ofertă. Un citat, mai exact, de-al unui jurnalist ceva mai în vîrstă ca noi. Ca la piață, întreb din stand în stand, încercînd să stabilesc un preț. 150 de lei, apoi 100, apoi Castor îmi spune că n-are timp, fiind programat pe toată durata festivalului și mă trimite la prietenul lui din București. „Pentru tine, 70, că te văd cu pă­ru’ lung. Și dacă vrei scris, reco­man­­darea mea e să nu alegi ca toți co­calarii un model de pe net sau din catalog, vreau să fie cu scrisul tău, e al tău, e personal, nimeni nu mai are așa”.

„Uite, ăsta-i acul, acum îl scot din țiplă. Acum putem să ne a­pu­căm de treabă”, și în cîteva minute simt acul cum intră-n piele. Între timp, pe la stand trec oameni să se in­tereseze de prețuri și modele. „Frate, eu vreau ceva mare, pe spate, da’ nu știu ce”, spune-un student. Mai vin și cei care-au rămas cu idei de acum cîțiva ani și ima­ginație de-alaltăieri. „Salut, vreau și eu un cod de bare, cît mă costă?”. „Hai, mă, te rog, e fumată, vino cu ce­­va original”, îi răspunde Jack în timp ce-mi înțeapă spatele.

Fiind la prima ediție, festivalul e mai modest în vizitatori. Însă nici un artist n-a plecat fără să-și lase cer­neala în pielea cuiva. De la simboluri mici pe mîini de fete la lu­crări care durează o zi întreagă și a­co­peră jumătate de corp, tușuri ne­gre și colorate au ajuns în epiderma participanților.

Castor se întoarce acasă cu cele mai multe premii și vizitatorii plea­că cu vikingi, fluturi, tigri și vulturi.