Mărțișorul cu decibeli

La lansarea albumului celor de la Kumm, „A Mys­te­rious Place Called Somewhere”, toată lumea a fost cuminte. Dacă primăvara ar aduce cadouri ca Moș Cră­ciun, toți cei care au fost vineri seară la Teatru Fix ar fi răsplătiți. Nu a fost loc de pretențiozități, ci doar de versuri șoptite și legănări de capete cu ochii închiși. Doar cîteva fete cu părul lung care țopăiau de ici colo, împreună cu Mihai Iordache, saxofonistul, mai rupeau din sincronul mișcărilor leneșe ale publicului.

Tot în sincron se lăsau de pe un picior pe celălalt Oigăn, solistul, și Ana-Cristina Leonte, invitata celor de la Kumm. Vocile li s-au completat una pe cealaltă și au luat conducerea numai cînd au consimțit din cîteva priviri. Amîndoi au cîntat cu ochii închiși și au mulțumit după fiecare piesă celor care i-au ascultat. Oigăn cu plecăciuni și brațul drept, în care ținea pana chitarei, în aer, iar Ana-Cristina cu un zîmbet ca cel care îți face obrajii să roșească. Pomeții frumos arcuiți și i-a înălțat într-un rîs abia cînd a început piesa „Sugar Hill” sau cînd solistul a anunțat că „vom cînta un fel de manea rock”, iar ea și-a acoperit fața cu pal­me­le. O cu totul altă cîntăreață am avut în fața noastră atunci cînd Ana-Cristina a început să cînte la vioară, cu ochii închiși sau pironiți în podea, întrecîndu-se într-un duel cu chitara electrică. Numai cînd arcușul obosea, scăpa cîte un zîmbet. Nici Oigăn nu prea se uita înspre public, ci doar mai arunca cîte o privire la corzile chitarei, pe care și-o mai acorda între piese, cerînd puțină răbdare. Kovács András era mai mereu concentrat la clape, iar Uțu Pascu de la bas își clătina alene umerii. Cînd ritmul cerea, John de la tobe își răsfira zulufii în toate părțile, mai că ar fi sărit de pe scaun.

De cîteva ori au reușit să-i păcălească pe cei din sală care se grăbeau să aplaude, crezînd că melodia s-a încheiat. Dar era de ajuns să îi urmărești pe cei șase de pe scenă cum se uitau în podea, de parcă așteptau un semnal de start, ca să știi că avea să urmeze o fur­tu­nă de sunete.

Mai neobișnuită din cauza saxo­fo­nu­lui și a vioarei, care nu au diluat influențele rockului alternativ, ci le-au închegat și le-au legat cu ițe albe și roșii.