Mos Craciun, sub acoperire
Șoc-șoc-groază! 16 decembrie 2008 Niciun comentariu la Mos Craciun, sub acoperire 1Covorul rosu s-a inventat pentru el. Ca sa se asorteze cu rumenul obrajilor, cu haina strimta pe burta usor boltita, dar, mai ales, cu sacul rosu, in care se vad colturile cadourilor. Celebritatea lui nu e ciuntita de poreclele puse in diverse tari, nici una comuna celorlalte. De pilda, Baba Chaghaloo in Afghanistan, Vader Kersfees in Africa de Sud, sau Julemanden in Danemarca. In lumina reflectoarelor il recunoastem oriunde, pentru ca in orice limba, Mosul face la fel: “Ho ho ho”.
Pentru imaginea lui e responsabila compania Coca-Cola. Aceasta i-a pus barba, cureaua si minecile albe. Inainte, in 1860, in cotidianul Har-per’s Illustrated Weekly, Mos Craciun avea doar o haina rosie, cu nasturi negri. Apoi, compania Pepsi, si-a zburlit si ea racoritoarele si i-a dat un nou look, mai albastru, facindu-l parca mai palid, mai nefericit si mai batrin. Dar n-a tinut la public, de aceea, Coca-Cola iar a cistigat.
Nici nu incepe luna decembrie bine si publicitatea il si adopta, cocotindu-l pe cele mai inalte blocuri si in cele mai luminoase vitrine. Mos Craciun se potriveste cu orice, chiar si cu lenjeria intima sau cu lamele de ras, cit timp sloganurile curg si au in ele cuvintele “Craciun”, “cadou” si “mai ieftin”. Nimeni nu plateste drepturi de autor, pentru ca Mosul nu are impresar si nici nu da in judecata.
Ce vedeta se mai poate lauda ca a tinut pasul cu vremurile, fara sa devina caraghioasa? Mosul a dansat hip-hop, break dance si step, si-a facut barba in dread-uri si mustata arcuita in sus, a purtat manusi fara degete, ochelari de soare fumurii si pantaloni cu capse. Nici la fite nu a stat mai prejos, are noua bodyguarzi, sta la hoteluri de cinci stele, bea din cea mai limpede sampanie si-si face in fiecare an operatii chirurgicale, ca sa ramina la fel de batrin ca anul trecut. Toate se disculpa prin spriritul Craciunului, de aceea ziarele de scandal n-au scris despre el.
Atunci cand nu are turnee, cind nu da autografe si nu tine copii pe genunchi, Mosul traieste linistit in Laponia, isi completeaza constiincios lista cu copiii merituosi si citeste mail-urile. La rubrica de scandal “Cine cu cine” n-a aparut niciodata. Pe jurnalisti nu-i intereseaza cind cineva e cu toata lumea.
Laura BABAN
Adaugă un comentariu