Noaptea în care picioarele nu au prins rădăcini

Vineri seară, în Underground, mai mult de două ore, cei prezenți au ținut de urît meselor. Deoarece trupa „East roots” nu și-a făcut apariția la timpul promis. Venind cu scuze, muzicanții au început de îndată petrecerea. Publicul a ignorat oboseala și supărarea dansînd pe ritmurile drăcești de alerte ale trupei, a cîntat împreună cu solistul piesele care îndemnau la libertate, iar în pauza din mijlocul concertului au ascultat cuminți poveștile „rădăcinilor” de pe scenă.

Cîteva baloane de săpun dan­sea­ză prin aer suflate de o fată micuță și blon­dă și se sparg într-un pocnet slab. E încă liniște, iar vocile traversează cu ușurin­ță localul. Puținii tineri pre­zenți își înea­că nerăbdarea în bere și shot-uri. Abia la ora 23.00, cînd mesele nu mai par atît de sin­gure, membrii trupei se hotărăsc să-și ia instrumentele și să che­me specta­torii să „îmbrățișeze” scena. Încet, pu­blicul se strînge ca un ghem în jurul lui Bog­dan, solistul trupei, care o ia înain­tea muzicii cu un tur de versuri alert ros­tite care provoacă un grup de fete să țipe a admirație. Ațe­le ghemului adu­nat acum lîngă sce­nă încep s se undu­ias­că pe ritmurile de  reggae împletite cu in­flu­ențe dub, jazz, de muzică clasică sau de rock, ca într-un război de țesut fără astîmpăr.

„East roots sound from the place” este versul care-i face pe cei prez­enți să-și miște trupurile după ritmurile tri­bale bătute de mîinile lui Adelin, per­cuționistul formației, și muzica ascu­țită suflată de trompetist. Împreună cu „clă­pa­rul” și trompeta face parte din rîn­dul noilor rădăcini ale trupei care conso­li­dează și împlinesc cu acorduri mai dure piesele acesteia. La a treia me­lodie, me­se­le rămîn singure de tot, iar astîm­­pă­rul îi părăsește pe toți. Pînă și o fată înal­tă și elegant îmbră­cată, promoter pen­tru o marcă de ți­gări, dansează dis­cret așteptînd ca mi­cile „vițe” strînse în jurul „rădăci­nilor” să se întoarcă pe scaune de pe ringul de dans.

Acorduri scurse din sticle

La bar începe să se facă coadă, căci mu­zica și ritmul drăcesc al instru­men­telor cer tribut, așa că din frigi­de­re dis­pare berea, iar shot-urile se ali­ni­ază în și­ruri din ce în ce mai lungi. Doar un bă­iat mărunțel, chel și îmbră­cat în negru nu pare a avea nevoie de ceva. Se mișcă de parcă ar avea un plă­mîn în plus, ro­tin­­du-și cînd un picior cînd celălalt, într-un soi de dans doar de el știut.

Bogdan începe să tran­spire. A ară­tat pînă acum cum tre­­­buie să te zbîn­țui pe muzica pe care o cîntă, ridicîndu-și picioarele ca pentru un cazacioc mo­dern, cu ritmuri dedub. Res­piră greu, dar nu renunță. Lasă însă începutul ur­mă­­toa­rei piese trompetei, care scoate su­ne­te ce te duc cu gîn­dul la „O mie și una de nopți”.

Însă fetele din seara asta nu poartă voal, sînt împodobite cu ținte, mă­nuși din piele și tatuaje. Prin urmare clapa, chitara bas și tobele mută ma­c­a­zul din nou spre muzica reggae.

Teatrul păpușilor îmblînzite

Momentul de respiro este ghicit cum nu se poate mai bine, căci ghe­mul de oameni de lîngă scenă începe să se înmoaie. Astfel, acesta se răsfiră încet spre mese și scaune. Este ziua lui Bog­­dan, așa că publicul este invitat să-i cînte îm­preună cu trupa urările de să­nă­­tate și „rădăcini cît mai adînc înfipte”.

Tot această pauză este folosită ca să povestească spectatorilor refugiați pe la mese faptul că s-au întors astăzi în țară după un concert în Moldova. „Ne-au ți­­nut cam mult, ne-au contro­lat de arme, droguri, alcool, dar nu au gă­sit nimic. Am ascuns totul prea bine”, glumește so­­listul, a cărui față lucește a oboseală.

Trompeta este și de această dată cea care, cu ritmuri orientale, ridică oa­me­nii de la masă asemeni fluierului unui îmblînzitor de cobre. Și tot asemeni unei cobre încep cei de pe ringul de dans să se miște. În spate, apoi în față și tot așa, trupurile „vițelor” strînse în jurul „Rădă­cinilor din est” par a fi mario­nete în mîna unui păpușar nervos ma­nevrate de ațe ce se scurg din boxele fi­­xate pe pereți sau lîngă scenă.

Vine și sfîrșitul concertului, care do­vedește că East roots nu au rămas însă înfipți în Under­ground ci au plecat spre alte locuri, un­de vor lăsa lăstari noi din care să creas­că rădăcini.