Noul Iris are gust de Raffaello

Pentru prima dată după plecarea lui Cristi Minculescu trupa Iris a concertat la Iaşi. Vocalistul Rafael Cătălin Paul Ciobotaru a făcut cunoștință cu fanii vineri, 20 martie în Underground Pub. Publicul nerăbdător să observe evoluţia trupei a fost răsplătit pe măsura aşteptărilor. Vocalistul a dat dreptul la „cîntat” celor prezenţi amestecîndu-se cu microfonul printre ei, iar ei au sărit, au aplaudat şi s-au lăsat purtaţi de solo-uri prin trei decenii de rock pecetluit sub numele unei flori. Atît melodiile vechi, cît şi cele noi ne-au adus secretul longevităţii trupei: muncă îmbinată cu pasiune.

Toţi membrii trupei sînt la lo­cu­rile lor, numai microfonul învelit în tricolor îşi aşteaptă vocea. Cu miş­că­ri energice Rafael apare pe scenă şi întinde mîna ca şi cum ar vrea să cu­leagă stelele pentru noi. Le a­du­nă în pumn, le împrăştie peste public şi ne cheamă mai aproape. Lan­ţu­ri­le ce completează pantalonii ne­gri de pie­le se clatină odată cu mişcările lui. Cămaşa neagră îi evidenţiază chi­pul alb şi ochii albaştri, iar părul lung şi blond creează iluzia de valuri cînd este scuturat. Pe versurile me­lo­diei „Vis de stele” cei prezenţi se ba­lansează uşor, prea timizi ca să în­ainteze spre trupă. Oamenii au fă­­cut o semilună în faţa scenei întind mîi­nile către lumini şi scandează numele trupei, dar fără să depăşească li­nia imaginară a acesteia. Însă vreo ze­ce bă­rbaţi cu telefoanele în mînă se prop­tesc în spaţiul gol şi încep să pîn­dească însetaţi spectacolul la fel cum îşi urmăresc vulturii prada. În pi­cioare sau în genunchi, încearcă să surprindă fiecare gest al celor care cîntă. Iar cînd vocalistul şi cei doi chi­tarişti se apropie unul de altul, nu­mărul de telefoane făurite să cap­tureze imagini creşte împreună cu aplauzele.

Hit-uri vechi şi noi

„Vrei să dormi şi dormi/ Nici că-ţi imaginezi/ Vrei să dormi şi dormi/ Tu nu poţi să visezi”, cîntă Rafael de parcă ar învinovăţi pe cineva pentru „somnul raţiunii”. Cei pre­zenţi prind curaj, se apropie sărind pe rit­mul melodiei. Vocalistul coboară cu microfonul în public şi băieţii se în­ghesuie ca să dea glas versurilor a­lături de el. Un tip blond cu o­che­la­ri care pînă atunci cînta la o chi­ta­ră imaginară şi se leagăna energic î­nainte şi înapoi, îşi goleşte plă­mî­nii de tot aerul cînd se găseşte cu microfonul în dreptul gurii. Însă nu doar publicul are momentul lui, ci şi membrii trupei au ocazia de a-şi de­monstra, pe rînd, talentul. Valter îşi ridică chitara verde smarald ca solzii unui dragon şi o aşază după gît, continuînd să cînte. Solo-ul e pu­ternic, cu sunete prelungi, profunde, cu vibraţii care ne străbat din­colo de fiinţă. Cuprinşi de în­cîn­tare, fanii îi strigă numele ca unui gla­diator învingător. Iar pentru a mai aşeza spiritele, Relu scoate din cla­pe melodia „Lady in black”. Toţi din sală îşi unesc vocile într-una singură, iar şlagărul prinde viaţă. „Era într-o dimineaţă/ Într-o albă di­mineaţă/ A apărut cu părul/ În vîn­tul iernii nins”, spune Rafael în­tin­zînd mîna spre o tînără din faţa lui.

Fiecare membru are rezervate mi­nute bune pentru solo-ul lui. Iar zîm­betele acestora aproape permanente ne încurajează şi mai mult să cîn­tăm împreună cu ei. Alături de fe­tele roşcate care bat frenetic din pal­me şi se unduiesc, un băiat blond, cu părul vîlvoi îi surîde fetei de lîngă el. Îşi ţin mîinile pe după spate şi se lea­gănă fredonînd. Prietenul lui, un tip înalt, cu căciulă neagră pe cap îi în­cu­rajează pe ceilalţi din club să ri­di­ce mîinile şi să facă valuri. Şi fiindcă a văzut vocalistul că acţiunea lui a dat roade, îi îndeamnă să aprindă bri­che­tele. Printre ei sînt mai puţini fu­mă­tori, tocmai de aceea lumina blitz-uri­lor a înlocuit căldura focului.
„Melodia pe care o vom cînta si­gur nu aţi mai auzit-o niciodată”, spu­­ne vocalistul cu ironie. Palmele se împreunează în ritmul „We will rock you”, iar pletele celor din sală refuză să mai stea într-o singură direcţie. Un bărbat înalt, cu pulover vişiniu şi cu chipul brăzdat de şiroaie de trans­piraţie trăieşte cu ochii închişi fiecare cuvînt şi fiecare sunet. Oamenii se dau la o parte şi îi fac loc să tragă agresiv de griful imaginar, şi să se scalde în luminile colorate şi calde ale pub-ului.