Paparudele vin să ne ude

„Forța fie cu voi”, strigă Bean în microfon, în timp ce ridică degetele ambelor mîini în sus ca și cum ar da drumul la muzică printr-un simplu semn. Atunci cînd sunetele electro ale melodiei „Războinicul luminii”, inspirată de cea din Star Wars, ajung la refren, dansează dintr-un capăt în celălalt al scenei cu pași mici dînd în același timp și din mîini pe ritm. Pentru că melodia nu are versuri, pare că le improvizează pe moment, rostind niște cuvinte în ritm alert pe care publicul însă nu le poate reproduce. Așa că cei din fața scenei dansează cu mîna în aer la fel cum fac și cei de pe scenă, inclusiv Michi care îi privește pe aceștia din spatele locului în care mixează.

E vineri seară, iar barul din Time Out este înconjurat de oameni atît de serioși și fără vreo reacție pe chip, încît nu știi sigur dacă ai nimerit bine la un concert de muzică electronică. Noroc că pe parcurs au reușit să se molipsească de la cei din fața scenei, care s-au bucurat de concert, astfel încît în timpul celei de-a doua melodii toată lumea fredona. „E-organic ce se-ntîmplă cu unii oameni/Au în sînge comentariul/Critică fără examen/Uneori îi apucă o demență verbală/E-o boală ce se cheamă SIDA intelectuală”, e melodia care îl face pe un băiat brunet din primul rînd să rostească versurile știute pe de rost aproape la fel de tare precum solistul.

Chiar dacă scena este apropiată de public și astfel cei din față îi pot privi pe cei de la Șuie Paparude ochi în ochi, Dobrică, celălalt membru al trupei care interacționează cu publicul este tot mai nemulțumit. „Nu vă aud, nu se audeee”, iar cei din fața sa lasă pentru o clipă telefoanele jos și îi răspund strigînd „Șuie Paparude”, prelungind fiecare vocală. Fața lui Bean este cînd verde, cînd mov, în funcție de modul în care luminile care îl înconjoară se schimbă. Are o șapcă pe cap de sub care ochii nu se văd, iar părul care îi iese de dedesubt arată ca și cum ar fi dormit prea mult. „Pentru că sufletul ajunge/ Din difuzoare pînă-n sînge”, au fost versurile care au umplut boxele de zgomot, dînd drumul unei rafale de energie. Chiar dacă melodia nu este cîntată de vocea groasă a lui Junkyard, fostul solist al trupei, Bean compensează prin sărituri, avînd atît de multă energie încît cei din public îl urmează și sar odată cu el.

Concertele celor de la Șuie au mereu același efect, iar uitîndu-te în jur îți dai seama că asta nu e valabil doar pentru tine. Chiar și cei care sînt pentru prima dată la un concert de-al lor își dau seama că muzica nu are cum să nu te prindă, dai din palme împreună cu ei, cînți versurile, dai din cap, iar la final nu mai știi de unde încă mai ai energie. „Îți dai seama, tipul acesta cîntă și la Subcarpați și la Șuie, însă stilul nu e același, le îmbină cumva”, le spune un băiat celor două fete din jurul său, care îi ajung abia pînă la umăr și care îi zîmbesc aprobat. „O scenă, o mulțime/multe mîini în aer/cu zîmbetul pe buze/desenați pe flyer/o noapte îmbăiată/ în prea multe grade/o scenă, o mulțime/brațe ridicate”, spune Bean în timp ce fredonează melodia „Cu zîmbetul pe buze”. Adică exact așa cum a și fost seara, o mare de brațe ridicate care au dansat chiar și pe melodiile pe care le ascultam în 2006.