Pasarea Flamingo a zburat si peste Led Zeppelin

Șoc-șoc-groază! Niciun comentariu la Pasarea Flamingo a zburat si peste Led Zeppelin 10

Vineri, 11 ianuarie, Flamingo Club a sustinut un concert in video-auditie, intitulat „Mothership”. Evenimentul a fost dedicat londonezilor de la Led Zeppelin. A fost, de fapt, o reeditare a filmului-concert „The Song Remains The Same”, completata cu imagini din concertele din prima perioada a formatiei. Auditia nu a durat mult, dar a fost urmata de o petrecere tipica Flamingo, cu oameni putini si bere multa.

Auditia a inceput cum a fost planificata, la opt seara. Mesele aproape toate ocupate intr-o sala nu foarte mare, deloc inghesuiala, atmosfera este numai buna pentru un astfel de eveniment. Decorul locului lasa putin de dorit, dar nimeni nu pare sa observe sau sa fie deranjat. Discobolul, luminile dinamice care se rasfring pe steagul Americii, beculetele de Craciun imprastiate prin tot clubul si reclamele la Marlboro se combina intr-o lumina difuza si putin sumbra. Tinuta se cerea. Putini sint cei ce se disting din uniforma general acceptata, tricourile si blugii negri fiind la putere. Melodiile curg si publicul nu prea numeros se bucura de spectacol. Putini sint cu adevarat entuziasmati, restul probabil asteapta sa inainteze noaptea si sa inceapa bauta propriu-zisa. Piesele sint clasice si apreciate de cei prezenti. Insa auditia nu tine mult, la 21:20 cinta ultima piesa, dupa care atmosfera revine la normal. Doar citiva pleaca, multi inca vin pentru after-party.

Bere, pop-corn si dedicatii

Afara, un grup de patru baieti si o fata rid in jurul unei sticle aproape goale. Unul dintre ei, probabil cel care consumase cel mai mult din recipient, isi etaleaza noua lenjerie.

Un tip tot incearca sa-si sarute compania de la masa, insa aceasta il refuza incontinuu, ferindu-si ghidus capul. Sfirsesc prin a pleca impreuna.

Pentru ca auditia a fost destul de scurta, multi ajung dupa ce se termina totul. Nimeni nu pare insa dezamagit, iar petrecerea continua in stilul Flamingo. Localul este pe departe de a se umple, dar berea curge cu spor si cele doua domnisoare de la bar par mereu vesele sa mai indeplineasca o comanda.

DJ-ul este undeva sus, greu de vazut initial. La fiecare citeva melodii, acesta mai face o dedicatie sau un anunt: „Vali, sa stii ca nu am gasit piesa aia, sa vii sa iti alegi alta piesa intre timp”.

Citiva petrecareti au unit doua mese si berile se tot aduna, insotite de o punga mare de pop-corn. La rastimpuri, pleaca doi-trei pe ring pe vreo melodie cunoscuta sau preferata. Rockerii mai „duri” se supara si exclama dezaprobator cind aud muzica mai linistita, precum AC/DC.

Multe mese gazduiesc cupluri linistite care ies cu greu in evidenta. Doar un tip incearca sa-si impresioneze prietena, facindu-i poze in intuneric. Ea se lasa ademenita si admirata.

Flotari in loc de dans

Ringul nu este foarte populat. La fiecare melodie cinci-sase clienti indraznesc sa-si arate talentele in ale dansului. Piesa „I wish I had an angel” de la Nightwish atrage ceva mai multa lume. Trei baieti mai glumeti incep o hora in jurul celor care se agita mai „serios”. Urmeaza un cover ironic dupa „Oops! I did it again” a lui Britney, pe care rockerii se incing la un „pogo” pe cinste. Pe melodiile mai dure, cineva incepe sa faca flotari in mijlocul ringului. Un tovaras il urmeaza numaidecit.

DJ-ul anunta, ca in fiecare saptamina, numerele biletelor cistigatoare. Cele doua fete norocoase primesc cite un CD cu muzica autohtona.

Este nelipsit bodyguardul locului, care se plimba inexpresiv printre cei care se agita pe ring. De la o masa de doi, cineva gesticuleaza batjocoritor in directia ringului. Dupa vreo zece minute, cedeaza insa tentatiei de a iesi si el in evidenta cu ceva, si iese la dans, singur. Dar pe melodii mai dure, ca efectul sa fie mai mare. Restul se retrag la mesele si la sticlele lor, incercind sa se mai calmeze atmosfera.

Petrecerea dureaza aproape pina-n zori. Mai iese cite un grupulet, insa in frigul de dimineata nimeni nu mai are curajul sa-si etaleze hainele ascunse.

Ioan STOLERU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top