Rockul s-a cîntat la dublu și ecourile au luminat

În Casa de Cultură a Studenților din Iași, Rock’N’Iași Indoor 2017 le-a adus rockerilor ieșeni, de data asta pe două scene – Dublin și Gaudeamus, trupe locale, naționale, dar și din țări precum Germania, Italia, Ucraina sau Israel. Pe parcursul a trei zile, 27, 28 și 29 octombrie, clădirea s-a transformat într-un soi de templu, în care dresscode-ul tuturor a impus culoarea neagră și muzica a dat tuturor o stare de bine fluidă, de care n-ai fi avut cum să te desprinzi, dacă ai fi fost în public, gata să fredonezi versuri ale trupelor deja știute de ani buni, sau să le înveți pe cele ale artiștilor care abia acum au făcut cunoștință cu Iașul.

În Dublin pare că se filmează o scenă dintr-un film psihedelic. Pe tavanul înalt, format din pătrate mul­ticolore, sînt jocuri de lumini ale căror umbre se preling pe pe­re­ți și pe fețele celor din sală. Pare că aici e o petrecere de adolescenți, un­de punk-ul e la ordinea minutului, în timp ce sus, în sala Gaudeamus, rock-ul pare să fie luat în serios de oameni puțin mai maturi. Toți stau pe canapele, pe scări ori s-au împrăștiat peste tot prin sală în grupuri. Un băiat c-un tricou negru, pe care scrie „Led Zeppelin”, traversează sala în ritmul mu­zicii, își mișcă vesel mîinile în aer, cîntă „wuuoooho” și se-aruncă în brațele prietenilor, izbucnind toți în rîs. Sar pe ritmul muzicii și tricourile, toate negre, par să se îmbine într-un ghem uriaș de blană care dansează, într-un episod din desene animate.

O fată își încordează brațele pe cîrje și, cu susținerea celor două prie­tene, înaintează spre partea din fa­ță a localului. Pe scenă tocmai au urcat băieții din Roll Models, veniți din Ucraina. Fața solistului e lumi­na­tă de carouri, șapca i se înclină spre spate și cînd, dintr-o dată, începe să sară pe ritm, mulțimea din față pare să se omogenizeze, iar bă­ieții și fetele din public încep să sa­ră și ei. În aer e-o fericire și-o stare de bine fluidă, oamenii își zîmbesc și se îmbrățișează și nimic nu pare să-i mai supere. Știu cu toții că-i adevărat, atunci cînd dinspre microfon se-aude, abia înțelegîndu-se – „what doesn’t kill you/ makes you stranger/ we’re both in danger/ tooonight”.

Diamantele nu-s pentru totdeauna

Pentru că pe scena Gaudeamus „Diamons are forever” au arătat de­ja tuturor că de fapt nu-s chiar pentru totdeauna, publicul fiind anun­țat că artiștii clujeni vor lipsi de-această dată, în sală răsună vocea solistei de la Magen. Veniți din Israel, cei patru băieți și Ethel, so­lis­ta, par să se fi îndrăgostit cu totul de Rock’N’Iași. „Ce faceeeeți?”, spu­ne fata cu un accent puțin ciudat, într-o pauză dintre melodii, și-și continuă mesajul către public în limba engleză. Poartă o fustă scur­tă din piele neagră și are o doză nes­fîrșită de energie. Sare, dansea­ză, aleargă dintr-un capăt în altul al scenei și părul, împletit în codițe groase și colorate, îi saltă pe spate. În fața rîndurilor de scaune, o fată îmbrăcată într-o rochiță scurtă, neagră, își prinde mîinile de umerii băieților pe care-i are în stînga și în dreapta și încearcă să se înalțe, să vadă mai bine scena. Un băiat intră în sală, ajunge în dreptul primelor rînduri, își îndeasă mîinile în buzunar și-ncepe să-și miște pletele ur­mă­rindu-i, din cîteva în cîteva se­cunde, pe cei din față, să poată face parte din sincron.

După cum poți citi pe programul ușor decalat, scris de către voluntari pe foi mari de hîrtie albă și lipit pe ușile care conduc spre scene, ultima trupă care urcă pe scenă e Bucovina. Toată lumea se-adună din Dublin, de-afară, din corturile albe care stau aliniate în fața clădirii, iar sala mare se umple în mai puțin de un minut. Pletele rockerilor de pe scenă par să se miște în ritmurile pieselor. Cînd vocea puternică a unuia dintre soliști se-aude, liniștea se lasă peste murmurul din sală, iar mîinile tuturor celor din față se ridică. „Respect!”, se-aude vocea un bărbat din public, iar la pauza dintre pie­se, Florin Țibu, ridică mîinile în aer, lasă să i se vadă tricoul pe care scrie cu litere mari „Rugină”. „Asta ar trebui să vă ducă în urmă cu doi ani; atunci pentru unii dintre frații și surorile noastre a fost ultima iarnă”. Amintirea tragediei din Co­lectiv pare să-i fi băgat pe toți din sală într-o tăcere gravă, iar atun­ci cînd chitara se-aude, mîinile tuturor se ridică din nou – „Frații toți se adună-n cerc/ Lup bătrîn.. ăsta-i ultimul tău rost!”.

Deși s-a terminat melodia, vo­cile celor din Bucovina au încă ecouri – se-aud pînă în Piața Unirii, unde rockerii se opresc în drumurile lor spre case, după terminarea primei seri de Rock’N’Iași, și-aprind lumînări pe care le așază pe statuie în jurul cuvîntului „Co­lec­tiv”.