Și Alice? Printre pahare

Nu da votca din casă pe un bilet la Alice în Țara Minunilor 3D. Asta a fost concluzia începutului unei seri în care ne-am adunat timid pentru a sărbători blackjack-ul lui Alex, ce tocmai împlinise 21 de ani.

Din toate colțurile Iașului, de la aproape-uitatul C.U.G., pînă la periferiile Copoului, ne-am strîns în fața colosului roman de fițe, portocaliul Iulius, și ne-am întors cu coada-ntre picioare, regretînd cheta pe care o puteam face cu cei 20 de lei pe care i-am dat pe biletul de film.

În speranța de a mai salva ceva din acea seară, ne-am strîns într-un loc știut de mulți dar iubit de puțini, unde am săpat în adîncurile buzunarelor după mărunțișul ascuns pentru ocazii speciale. Am găsit un laptop cu muzică RfB (Rhythms from Basarabia), două boxe care păreau să explodeze cînd le băgai în priză și aproape zece rătăciți ninși din cap pînă în picioare de Babele care își scuturau cu spor cojoacele.

Starea generală de euforie a început ușor să crească, Alex fiind singurul care mai ofta, plîngînd cu ochi după iubirea sa plecată cu Erasmus în Franța. Dar zîmbetul îi reveni repede pe buze gîndindu-se că nu mai este mult pînă la vacanța de Paște, cînd o va vizita.

Fără a ne lăsa să ne dezmeticim, Sicara a luat sticla de tequilla adusă de sărbătorit și a dus-o la gură pînă să apucăm să ne aruncăm cu toții pe ea. Nu de alta, dar nu găseam încă sarea pentru shot-uri. Orlando însă nu era atent la micile noastre dispute semi-feudale. El și-a pregătit un pahar de licoare rusească și a încins-o pe viitoare sa soție creață la o bătută pe ritmurile lui Ion Paladi. Exemplul lor nu a lăsat lumea indiferentă și în marea cameră s-a lăsat cu o horă, cam dezaxată, dar nu lipsită de entuziasm, în mijlocul căreia rămăseseră doar Vasile și Gheorghe, care împărțeau frățește două PET-uri de bere.

Dacă Vasile înroșea telefoanele în miez de noapte, Gheorghe ținea un ochi pe paharul din față și cu celălalt arunca fulgere spre Orlando, care prin mișcări încete și, doar pentru el, discrete, îi făcea avansuri Cenușăresei americane, care trăia fiecare melodie.

La capătul serii, unii s-au retras spre locuri mai familiare, ca Taverna sau Curtea Berarilor, pe cînd alții au urmat lungul drum pe jos spre casă. Doar Ioniță stătea la intersecție, vizibil nelămurit: dacă autobuzul cobora la depou, de ce trăgea Orlando de usă ca să se urce în el?

Cătălin HOPULELE