Timpuri Noi pentru rockerii vechi

Băieții de la Timpuri Noi, Felix Sfura, Silviu Sanda și Dan Iliescu, au urcat pe scenă din Underground The Pub, sîmbătă, 25 februarie, direct din public, ieșind din mulțime cu chitarele electrice agățate după gît. După ce și-au conectat și acordat instrumentele, cei trei și-au început numărul, pe care nu l-au terminat decît vreo două ore mai tîrziu cînd publicul i-a lăsat cu greu să coboare după vreo două bis-uri.

„De Dragobete, îmbătați fetele”, strigă Dan Iliescu în microfon, în timp ce-și proptește chitara de pe un picior pe celălalt. Mulțimea rîde și se mișcă din ce în ce mai aproape de scenă, de parcă ar prinde curaj cu fiecare glumiță pe care solistul o spune între melodii. Repertoriul începe cu cîteva dintre melodiile mai ve­chi. Publicul fredonează versurile și exclamă a încîn­ta­re de fiecare dată cînd Dan scoate cîte-un sunet mai apăsat, la finalul versurilor. Din cînd în cînd, mai ia cîte o înghițitură din sticla de bere pe care o ține ală­turi și apoi se avîntă tot mai tare cu chitara către scenă. „Oa­re ce are în bere aia?”, adaugă un tip printre hoho­te de rîs și apoi se agită de pe un picior pe altul.

Solistul și-a despicat barba albă în două codițe ră­su­cite pe care le tot așază din cînd în cînd cu degetele. E îmbrăcat într-un tricou cu dungi, alb-negru, căruia îi tot trage mînecile cînd lasă instrumentul din mînă. Melodiile au intro-uri lungi și sînt prelungite de către repetiții ale refrenului. Cei de la Timpuri noi încep să cînte „Stere”, „Victoria” și apoi, spre bucuria publicului, „Nămol”. Mîinile se agită în aer și pentru că băieții îi încurajează să cînte cu ei, cîteva zeci de glasuri se aud la unison strigînd – „Mă cheamă Luca și am paișpe ani / Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani”. Niște liceeni aflați chiar în fața scenei urlă încîntați, în timp ce-și trag mai aproape de ei prietenele.

În mijlocul melodiei, băieții se opresc brusc pentru încă un banc spus de Dan, pe care solistul îl spune pe așezate, lungind fiecare cuvînt, pentru a mări suspansul și a amîna hohotele de rîs. Un tip îmbrăcat c-o gea­că maronie se clatină, încercînd să nu scape berea din mînă, și strigă de mai multe ori, cît să fie sigur că-i auzit de către cei de pe scenă –„haaai, cîntă și tu ceva”. „Am să folosesc pentru melodia asta furtunul cu care de obieci scot vinul”, spune Dan, în timp ce arată către furtunul transparent care e încolăcit ca un șarpe în jurul suportului pentru microfon. Suflă în el și dă astfel tonul unei melodii noi, numită „România”.

Băieții cîntă pînă la epuizare și își anunță plecarea după ce toboșarului i se strică una dintre tobe. Fiecare are cîte un moment solo, în semn de rămas bun, care in­troduc publicul într-o atmosferă și mai veselă, ca­pe­tele tuturor agitîndu-se acum la unison, în față și-n spate. Deși e trecut de miezul nopții, cei de la Timpuri Noi nu părăsesc scena înainte să cînte, la rugămintea pub­licului, melodia „Adeline” și să umple astfel de urale spațiul de sub Cub.

Sursa foto