Distractie necamuflata
Șoc-șoc-groază! 25 martie 2008 Niciun comentariu la Distractie necamuflata 5Daca ai chef sa te distrezi intr-o seara, sa asculti muzica veche, sa dansezi pe melodii de-ale lui Michael Jackson sau Madonna alegi un loc cald si placut ca BlackOut. Geamurile aburite si vibratiile jucause ale ritmurilor variate sint semne ca distractia e in toi. Daca pina la ora 24 lumea sta cuminte la mese, savurindu-si bauturile, dupa miezul noptii dansul incepe timid cu citeva domnisoare mai dezghetate. Dupa jumatate de ora intreg localul petrece. Fetele din colt cu ochelari, care initial si-au comandat cite o cafea, danseaza acum fara nici o grija. Putina miscare nu strica nici o reputatie, iar daca este executata cit de cit pe ritm, nu compromite. Oricum, pentru orice eventualitate, lumina difuza si faptul ca toata lumea e in picioare reprezinta un atu. Berea este personajul principal fara de care seara nu ar mai avea nici un farmec. Dupa o ora petrecuta in aceasta atmosfera nici fumul de tigara nu mai este foarte neplacut.
Aici nu te lovesti de fite sau ifose de clubberite motate, cu ochelari si adidasi de firma. Daca ai chef sa dansezi si sa faci trenuletul sau sa te zbintui pe Meneaito e suficient. Barmanul are grija sa stapineasca setea, iar chelneritele sint atente sa iti schimbe scrumiera cind e deja plina. Muzica e variata, melodii ale anilor ’80, ’90 alternind cu ultimele hituri. Putin rock sau un blues ofera momente de respiro, timp pentru inca o tigara si vreo doua guri de bere, ca mai apoi sa o iei de la capat cu dansul. "I wanna dance with somebody" sau "Abracadabra" ridica pina si persoana cea mai lipsita de chef de la masa. Daca e simbata si nu e post, poti dansa alaturi de vreo mireasa furata sau de invitati dornici de altfel de ritmuri decit cele din sala de nunti de alaturi. Voia buna uneste pe oricine doreste sa o fructifice. Daca alegeti sa mergeti intr-o seara din timpul saptaminii, localul e total diferit. Muzica este tot de calitate, dar mai linistita, oamenii stau la mese afundati in discutii, chelneritele stau la bar, iar obscuritatea specifica unei nopti de dans este inlocuita de o lumina calda. Cu totii asteapta sfirsitul de saptamina cind voia buna se simte in aer.
Geanina SOPRON
Adaugă un comentariu