Viața se întîmplă pe hol

Traversa lungă cu model vișiniu de la etajul doi al Căminului C5 își în­­tinde petele de cafea, praful, și chiș­toa­­cele de la un capăt la altul al holului. Vinerea e mai plin ca de obicei. Fe­­tele ies ude și învăluite în halat de la duș, semn că apa caldă e pe cale să-și înceteze ascensiunea spre robinete, iar amatorii cluburilor au început deja să coboare, împopoțonați cu pălării prin­se cochet pe o parte a capului, ca­ro­uri și mult sclipici.

Au rămas boemii, leneșii, co­mozii, cei singuri sau studenții epui­zați dupa o săptămînă de seminarii si jo­buri part-time. „Dă-mi bă, și mie, o ți­gară! Mai ai vin dintr-ăla, de care ai adus de-a­ca­să?” se aude o voce ră­gu­și­tă din se­mi­întuneric. Andrei, un tip îm­brăcat în tricou larg, verde, își în­tin­de plicti­sit picioarele de-a cur­me­zi­șul holului, spri­jină capul de perete și își îneacă du­rerile într-un Marlboro roșu, lung. Pe lîngă el apare amicul lui, un burtos cu atitudine, care aduce se­meț o sticlă de doi litri cu vin, rînjind victorios. „Ți-am zis eu că mai am ?”. Fetele de la 79 ies pe rînd și se așază în cerc în ju­rul lor, purtătoare de scru­mieră, se­min­țe de floarea-soarelui și rîsete pi­ți­găiate. Cojile, scrumul și luciditatea se decantează gradat pe fun­dul scru­mi­erei îmbibat în vin.

Andrei își ale­ge fără grabă o dom­nișoară în panta­loni de pijama ver­de aprins, din satin, și începe să-i po­vestească despre ex­pe­riențele sale cu droguri ușoare, cît de plicticoasă e fa­cultatea și se în­trea­bă destul de des cum de e o fată ca ea e sin­gură, într-o sea­ră de vineri. De la eta­jul unu se au­de o piesă house, iar din capătul cu­loa­rului străbate în de­fensivă Tudor Chirilă cu ale sale pla­nuri amoroase pen­tru vara ce-o să vi­nă.

Petrecerile din C5 nu sînt dintre ce­le or­ganizate, cu învitații aruncate pes­te me­sele de la Balena și șușotite din mers în Amfiteatrul P1, ci cele ca­re se înfiripă ad-hoc, seară de seară, la lu­mina slabă a neonului de pe pa­li­er. După miezul nop­ții, cînd paznicul ne­dormit începe a urca agale treptele de la etajul doi, una din studentele în pi­jamale se ri­di­că bălăngănindu-se să ve­rifice dacă e „ăla de treabă”, ca să-i dea un pahar din a doua sticlă găsită pe la parter, poa­te, poate n-o să le fa­că scandal. Nici nu-i nevoie. Paznicul ori­cum doar­me de mult, și pe scări era Florin, pu­țin afumat, cu un zîm­bet știrb și cu do­uă PET-uri de Skol. Cînd îl vede, An­drei exclamă extaziat „ză nait iz iang”.

Alexandra PANAETE