Arta de a trage sforile

Mergem cu totii la teatru, fie ca e teatru dramatic, fie ca e teatru de papusi. Cind eram mici, umpleam salile Caselor de Cultura pentru a vedea “Capra cu trei iezi” sau “Scufita rosie”. Nu stiam cine si ce sta in spatele acestor povesti. Sute de ore de munca, talent, imaginatie si daruire; acestea sint secretele lui Geppeto descoperite la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iasi…

Personajul prins in ace

Doamna Jeni inca se mai joaca cu papusile. Ea le coase hainele, le ia masurile si le da culoare, o joaca placuta de care nu se satura. In atelierul de la demisol, cam nepotrivit pentru un loc de munca, dar suficient de aglomerat incit sa aiba toate bucatile de material la indemina, aceasta se joaca serios si coase la tinuta vreunui print sau zmeu. “Folosesc de la materiale pretioase la cele neconventionale.” Printul Levant din piesa celor din anul al treilea trebuie imbracat in culori deschise, sa farmece domnisoarele. “Un zmeu trebuie sa te infioare, sa iti cada greu, dizgratios. Atunci culorile vor fi cit mai inchise.”

E plina de idei, doamna Jeni, dar nu poate sa faca un pas fara sa nu se consulte cu profesorul care a gindit scenariul, cu studentii  si cu scenograful. Munca este una de echipa in care contabila face rost de bani, copiii vin cu personajul, se face o schita pe care croitoreasa de la Design vestimentar o imbraca in culori si materiale, “pretioase sau neconventionale”: “satenuri, tafta, dantela, multa dantela sau celofan”. Doamna Jeni ride cind isi aminteste ca a trebuit sa se obisnuiasca cu noile dimensiuni, “erau mai mici”, dar acum spune ca “merge pe masuri umane, unele chiar supradimensionale, ca de exemplu la zmeu”. Participa la repetitii, trebuie sa stie despre ce este vorba, ii ia papusii masurile apoi trece la treaba. “Din voal poti face foarte multe: floare, gradina, copac. Din cortina poti crea pereti, o bucatarie.” Nu trebuie sa fie greu sa iti imaginezi mai intii, ca ceea ce vezi nu seamana a gradina, ci chiar este. “Trebuie sa stiu dinainte cum trebuie sa arate.” Croitoria pentru papusi sau piese de teatru este speciala. “Cind am auzit de pantaloni de scena, m-am gindit la pantaloni. N-am stiut ca insemnau de fapt, bucati din cortina. Asa le zic ei.”

O rochie de epoca la care doamna Jeni si-a pus imaginatia la treaba, se poarta atit cit personajul si piesa se mai joaca. “Asta este satisfactia mea, sa stiu ca o piesa s-a jucat intr-atit incit rochia sa nu mai arate asa bine.” Altfel, o costumatie inca aratoasa trece la pastrare in magazia facultatii, loc in care doar o alta reprezentatie a aceleiasi piese o mai scoate la public. Si doamna Jeni va aparea de fiecare data pe afis. Cu o noua reprezentatie.

Carmen AVADANOAEI