Eroii românilor, omagiați pe o scenă de lemn

Marți, în sala Uzina cu Teatru a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, au fost reconstituite mișcările pe care muncitorii din România le-au pornit împotriva sistemului din anul 1918 pînă în 2000. De la ora 19.30 într-un cerc format de scaune și spectatori, cei șapte actori care fac parte din proiectul „Platforma de Teatru Politic” au pus în scenă piesa „Ce-am fi dac-am ști. Feerie politică protestatară”. Publicul a fost martor la procesele de condamnare la închisoare a mai multor oameni simpli care au avut curajul să își susțină convingerile.

Pe un fundal muzical, constituit din bătăi de tobe, strigătul stri­dent al unei păsări și voci ale răz­boi­nicilor, care te duc cu gîndul la un ritual al unor triburi băștinașe, șase voci îngînă istoria tărîmului Arimania. Îmbrăcați în haine gri, se ridică de pe scaunele strecurate prin­tre spectatori și descriu „un tărîm în care munca și desfătarea se în­tre­pă­trund liniștite”. Cele trei fete și cei trei băieți repetă ceea ce spune toboșarul cu ochii închiși din spa­te­le instrumentului cu voci stinse, în timp ce fețele palide le sînt în­drep­tate către mini-scena din lemn plasată fix în mijlocul sălii.

Acești arimani, veniți din vii­tor, recunosc faptul că românii sînt stră­moșii lor. „Între noi, arimanii, nu este nimeni care să stea numai să poruncească. În zilele noastre nu se mai află nicio deosebire de cla­să, de stare de gen sau de seminție. Unul este cît și altul, om și om și nimic mai mult”, răsună în întreaga sală conturînd o lume ideală.

Proteste pentru pîine

Primul moment reconstituit es­te greva tipografilor de la Sfetea și Minerva din decembrie 1918. Cei șase actori au devenit, după ce și-au pus colierele roșii de plastic la gît, muncitorii participanți la gre­vă care strigă „Vrem pîine! Vrem liber­tate”. Povestirile devin personale și, pe rînd, este descrisă atmosfera ba de o ospătăriță, ba de un protesta­tar și încearcă se explice cum sute de muncitori și-au pierdut viața. „Cînd primele rînduri ale coloanei ajung în dreptul Teatrului Națio­nal, din curte ies două rînduri de soldați, care fără niciun fel de so­mație auzită de noi, încep să tra­gă”, spune femeia care alear­gă din­tr-o parte în alta a cercului format de oameni.

„Deodată se aud împușcături”, completează protestatarul, însă chelnerița, profund afectată de si­tua­ție adaugă: „se trage cu puști și mitraliere de jos și cu mitralieră de la fereastra teatrului. Încep să cadă muncitorii”. Niciun spectator nu îndrăznește să spună ceva. Se aud doar pașii actorilor care aleargă.

Imediat din mijlocul grevei pu­blicul este teleportat la procesul jan­darmilor care i-au agresat pe lide­rii muncitorești, cei care au protestat pe 13-14 decembrie 1918. De această dată nu toți actorii poartă colierul roșu, ci judecătorul are la gît agățat un colier alb în formă de triunghi, iar jandarmii au unul al­bas­tru. Astfel s-a făcut diferența din­tre statutul personajelor. Unul din­tre aceștia s-a aplecat și de sub sca­unul pe care stătea la început a scos unul din acele coliere. L-a pipăit u­șor pentru a vedea care este fața și s-a întors pe scenă. Din mărturiile fiecăruia a reieșit că liderii nu erau vinovați și că jandarmii trebuiau condamnați, însă judecătorul a luat altă decizie care i-a favorizat pe oamenii sistemului.

O viață luată de privatizare

Vocea groasă a arimeanului to­bo­șar revine aproape de fiecare da­tă cînd se trece de la un moment la celălalt. Cadrul se schimbă, iar du­pă ce publicul a asistat la greve din mai multe regiuni ale Româ­niei, acum toți sînt împlicați direct în mica pomană a lui Virgil Săh­lea­nu, liderul sindical al combinatului Tepro din Iași. Pentru prima dată în sală se aud șoapte și rîsete, nu doar pentru că actorii au împărțit publicului colivă și vin, ci datorită încercării actorilor de a vorbi mol­dovenește și de a imita accentul ieșenilor.

„Cînd a început chestia asta cu privatizările s-au depopulat sindicatele într-un hal fără de hal. 640 de oameni au fost dați afară și Vir­gil i-a reintegrat el pe toți”, spune un prieten de-al ieșeanului. Altul explică cu același accent moldovenesc cum vindeau țevile legate cu sîrmă peste tot în toată lumea. Ac­to­rii au reconstituit momente prin care au scos în evidență faptul că Tepro a fost privatizat în mod frau­dulos și că fost falimentat după ce cei care conduceau firma din Ce­hia, Zelezarny Veseli, au mituit pe cine trebuia. Prăbușirea combinatului Tepro a fost urmată de uci­de­rea lui Vir­gil Săhleanu, iar poves­tea mult prea de­taliată care a fost pusă în scenă a emoționat pe o bătrînă pînă la la­crimi. Pînă la sfîr­șitul piesei aceasta a ținut mîna dreap­tă la ochi, as­cun­zîndu-și lacri­mile și o­chii îmbu­jorați de amintiri­le anului 2000.