Omul făcut din ciocan

Ne-am luat țeapă. Fiecare. Așa și? Fap­tul că ne-a fost furat sau pur și simplu ci­ne­va ne-a călcat încrederea cu tălpi de spini n-ar trebui să mai fie așa o mare supriză pen­tru oricine a trecut peste o vîrstă, două. Ce contează dacă ego-ul nostru a fost îm­puș­cat, tranșat, mușcat sau otrăvit? Șter­gem rana cu puțin spirt, așa, de întărire și o în­fă­șurăm cu un bandaj strîns, ca să nu ve­dem picături de sînge în urma noastră.  Iar da­că ne este frică de multe cicatrici, atunci pur și simplu lăsăm baltă încrederea în alți oa­meni, ne punem o tichie de metal pe cap și spunem că mama și tata ne-au făcut în a­te­lier. Cu ciocanul și burghiul.

Devine greu la un moment dat să mai cre­zi că merită să-ți împărtășești gîndurile cu altcineva, că nici nu știi cîn­d te trezești că aflii mai multe despre tine decît ți-a zis horoscopul sau psi­ho­logul vreodată. Nu-i neapărat vorba despre experiențe personale, ci des­pre lumea în care trăim, pentru că nu cred că mai sînt oameni care n-au înghițit în sec cînd vînzătoarea de la magazinul din colț le-a spus „la mul­ți ani”, deși n-au schimbat alte vorbe decît „o pîine, vă rog” și „doi lei”. De aici pînă să te-ntîlnești cu o țeapă getbetget nu mai e mult, de fapt po­ți zice că drumul a fost deja pavat cu o piatră pe care scrie numele tău. Și țeapă lîngă. Apoi continui să numeri pavelele pînă ce începi să citești do­ar rușine. Din nou, așa, și?

Pe viitor o să mai pățești la fel, poate chiar mai grav, doar repetă pur și simplu medicația după ureche de la-nceput și gata. Că n-ai doctor care să-ți opereze țeapa din corp, psiholog să te facă s-o uiți sau preot care s-o scoată din tine. E țeapa ta, transform-o într-o amintire hazlie. Nici nu știi cînd o să-ți sară iar în cale.