Povestea crudă a visului neîmplinit

Ce faci cînd termini facultatea, nu găsești loc de muncă, nu reziști concurenței pentru că piața e suprasaturată de meseriași ca tine, dar nici pentru o afacere proprie nu ai bani? Devii freelancer. Constrînși de condițiile de muncă tot mai nefavorabile, aceștia se înmulțesc în Romania ca ciupercile după ploaie, iar teatrul e și el o fabrică de unde ies actorii, frumos etichetați cu titlul de freelancer. Drama realității de azi devine o tragedie jucată pe 3 martie, la ora 18.00, într-o seară de joi, pe scena sălii Studio „Teofil Vâlcu” a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”din Iași.

Scena teatrului e o scenă du­blă, actorii se joacă de-a actorii, dar mai mult își joacă destinul care-i plimbă amețitor dintr-un episod în altul. Drept fundal stă un perete de oglinzi ce seamănă a avizier sau gard încărcat de afișe jerpelite, dar cînd luminile se strecoară, el de­vi­ne rupt dintr-o sală de repetiții. Dra­cula și Statuia Libertății stau în prim-plan, iar poziția lor nemiș­cată te face pe o clipă să-i confunzi cu niște manechine. „Ce zi tîmpită azi!”, spune indignat vampirul ne­mulțumit că oamenii trec nepăsă­tori pe lîngă ei și merg în vale la izvorul „cică cu apă tămă­dui­toa­re”. Apoi, personajul se așază să-și numere banii din pălărie și zice „că-i gratis, de aia merg toți bă­trî­nii acolo”, cînd unul s-a găsit să-i ți­nă morală că nu se duce la muncă.

La un moment dat, suprapuse peste cîntecul păsărilor, se aud din nou voci, iar cele două personaje se pun iarăși pe poziții. Din nou, e o alarmă falsă, pentru că „șopîr­lele sînt mai interesante decît acto­rii”, spune statuia cu rochie lungă și coroană pe cap, lăsînd brațul cu flacără în jos. Nu știu de ce îi evită oamenii, din cauza „libertății ver­de-praz” sau „a machiajului odios ce sperie copii”. După o tăcere lun­gă, aceștia-și împărtășesc trecutul, în timp ce mănîncă sandwich-uri.

Dracula fusese mai întîi un Pă­cală, care făcea numere hazlii cu iaurt și smîntînă prin mall-uri, iar fata aproape a fost dată afară din teatru pentru că „făcuse o școală de rahat, era grasă, netalentată și impertinentă” după cum îi spunea regizorul. În plus, la astea „a mai apărut și o cronică în care eram desființată”, spune fata. Recenzia era scrisă de o femeie care s-a răz­bunat pentru că nu a vrut să-i fie amantă. De aici, vampirul, redeve­nit un om pe nume Mișu, îi de­clară fetei cîte emoții îi provoacă prezența ei. „Mă simt ca o grenadă gata să explodeze”, strigă acesta, explicîndu-i disperat că nu-și po­ate controla sentimentele.

Metehnele unei meserii de sacrificiu

Protagoniștii oscilează ușor de la zîmbet, la nervozitate, de la sinceritate, la ironii usturătoare. El, actor la teatru de păpuși, ea, fostă actriță la teatru dramatic, acum ambii freelanceri. El visează să ia un Goppo, UNITER-ul, Oscarul, Leul de aur și… premiul de la festivalul de comedie de la Vaslui, dar nimic nu o impresionează pe tînăra aparent dezinteresată. Aceasta vrea doar să-și cîștige e­xistența, pentru că directorul tea­trului i-a spus în față că „sînteți a­tît de mulți încît dacă vreau să dau cu o piatră într-un cîine, nimeresc un actor”.

În planul doi al scenei se află mamele îngrijorate de destinele o­draslelor, însă ele nu știu care e realitatea pe care o duc cei doi în Bucureștiul necruțător față de ti­nerele talente. Mama Laurei îi po­vestește că a avut un vis ciudat în care ele așteptau un tren care se oprea doar pentru un minut în ga­ra lor, iar un pitic, președintele UNITER (Uniunea Teatrală din Ro­mânia), a spus că trenul nici nu va intra în gară dacă nu plătesc o co­tizație. UNITER-ul este un vis al actorilor, ceea ce rîvnesc cu atîta dor. Mișu chiar are dorința de a pune în scenă cîteva piese, așa că înființează „compania de teatru”, iar Laura se declară fericită pentru că joacă, indiferent de umilințele peste care trece.

„Mie nu mi-e rușine să mun­cesc, sînt un socialist, urăsc capita­lismul” – sînt vorbe care rămîn în mintea Laurei, în scena urmă­toa­re, cînd lucrează la un „boșo­rog” de peste 90 de ani, în Italia. Sce­ne­le curg una după alta, ca cele din­tr-un roman dramatic de dragos­te și sînt legate prin simbo­luri, iar apoi destinele personaje­lor devin tot mai tragice. Laura joa­că teatru pe o scenă în Româ­nia, iar el devine fantoma ce nu-i lasă gîndurile în pace. Cu aripile pătate de sînge, Mișu vine la ea în cabina de probă, iar discuția lor pa­re nor­ma­lă, fără să se observe nebunia ce o cu­prin­de pe femeia obo­sită de re­mușcări. Bărbatul e mort de doi ani, dar ea nu poate scă­pa de um­bra lui, pentru că el vrea s-o ocro­tească me­reu. Vampirul cu a­ripi de înger se bagă sub scena mi­că, pro­mițîndu-i femeii „c-am să te aștept toată via­ța aici”, iar ea trebuie să meargă pe scenă pentru ac­tul doi al piesei.

Povestea actorilor care sînt în stare să se sacrificie pentru a-şi ve­dea visul de a juca teatru împlinit, după cum o pre­zintă regizorul Ion Sapdaru, te pu­ne pe gînduri, dar mai ales, te întrebi neputincios, ca­re este prețul unei profesii „free”?