Şoferul Opiniilor de pe banchetă
Fără categorie 22 februarie 2016 Niciun comentariu la Şoferul Opiniilor de pe banchetă 8Aşezate parcă de-un designer, în fiecare luni, în portbagajul şi pe bancheta din spate a taxiului său stau maldăre de Opinii pe care şoferul, Cozmin Andronic, le aliniază cu chibzuinţă – să nu cadă sau să se îndoaie, Doamne fereşte, vreun colţ de ziar. Face taximetrie de 16 ani, de nevoie, şi nu crede că-i lucru mare să care ziare cot la cot cu cineva, dacă asta are clientul de făcut atunci. „Se tot miră oamenii cînd văd că se poate şi altfel, dar eu nu înţeleg de ce. Aşa-i corect, să fii respectuos, înţelegător”, spune şoferul şi îşi plimbă mîinile pe bordul maşinii, pe care stă agăţată ca un magnet o broscuţă mică din plastic.
În tot timpul ăsta în care-a lucrat în Iaşi a fost angajat al vreunei firme doar o lună. După aceea, şi-a cumpărat maşina lui şi s-a transformat în persoană fizică autorizată. Nu dă socoteală nimănui. Îşi plăteşte taxele la Fisc şi răspunde, fără prea multă bătaie de cap, aşa cum bunul simţ o cere, numai clientului. În poza din legitimaţie seamănă chiar cu actorul principal din Taxi driver. Acum are o barbă mai stufoasă şi poartă o şapcă albastră, care-i ascunde părul puţin grizonat. Pare necăjit şi-mi povesteşte că-n breasla asta hulită de mulţi, există, totuşi, şi oameni cu simţ de răspundere, care ştiu să se comporte şi să-şi facă meseria cum trebuie.
În Iaşi oricît s-ar chinui, parcă, nu prea par ei să găsească vreo cale de izbîndă. „În ultima vreme, a cam crescut numărul autorizaţiilor date taximetriştilor. Dacă la început eram cam 1100, acum s-a ajuns pe la 1800. Şi cum să nu primeşti vreo amendă că stai într-un loc nepermis, dacă sînt doar 300 de locuri în care-ar trebui să ne înghesuim toţi?”, mă întreabă, conştient că nu s-a născut încă vreun răspuns la întrebarea lui, şi continuă inventarul necazurilor. „În Iaşi n-ai staţii de parcare în autogară, la aeroport, la spitale şi nici măcar în locurile în care s-au făcut lucrări. S-a terminat tot, arată ca nou, dar nici urmă de vreo staţie pentru taximetrişti”.
Adresa greșită
Dintr-o tristeţe într-un hohot de rîs, taximetristul scoate la iveală o hîrtiuţă pe care stă, frumos ierarhizată, o listă cu tot felul de-ntîmplări hazlii care i s-au întîmplat de-a lungul timpului. Are cîteva auzite şi de la colegi, de care-a rîs ani la rînd cînd şi le-a tot amintit. „S-o asculţi pe asta, n-o să-ţi vină să crezi !”, exclamă şi-mi spune cum, într-o zi, „o gagică frumoasă toată” s-a aşezat pe scaunul din dreapta şoferului şi l-a rugat s-o ducă repede în apropiere de Piaţa Unirii, la un interviu.
Numărul străzii pe care trebuia s-ajungă, însă, nu exista. Îşi aminteşte c-a sunat el la cei de la adresa respectivă şi, după ce-a vorbit, i-a spus domnişoarei că trebuia s-ajungă, de fapt, la Bucureşti, nu la Iaşi. Rîde zgomotos şi-mi spune că-s multe lucruri posibile pe lumea asta. I-au trecut tot felul de oameni prin maşină – de la bătrînei care se-nghesuiau să-ncapă împreună pe scaunul de lîngă şofer, la studenţi care mergeau la examen fără să ştie ce materie au.
Adaugă un comentariu