A început cursa pentru bursele de studiu și cercetare în străinătate
Academia de gardă 16 decembrie 2013 Niciun comentariu la A început cursa pentru bursele de studiu și cercetare în străinătate 11
Elevii de clasa a XII-a, studenții și doctoranzii se pot înscrie în competiția pentru bursele de studiu sau cercetare în străinătate, anunțate de Ministerul Educației Naționale prin Agenția de Credite și Burse de Studii (A.C.B.S.). Bursele sînt oferite de statele cu care sînt încheiate acorduri de colaborare bilaterală sau unilaterală pentru anul universitar 2014 – 2015.
Candidații pot alege din 12 țări în care să studieze, printre care Bulgaria, Serbia, India, Croația, China, Rusia sau Turmekistan. Bursele se împart în mai multe categorii printre care stagii de studii universitare sau de cercetare cu o durată între 3 – 10 luni, stagii complete sau cursuri de vară.
„Cuantumul burselor oferite de partea română variază între 50 și 200 USD pe lună. Partea română asigură și transportul internațional din București pînă la locul de stagiu și retur, o singură dată pe an universitar. Cît despre bursele oferite de partea externă, acestea asigură școlarizarea gratuită, de obicei cazarea și masa sau o anumită sumă, iar uneori asigurarea medicală sau transportul intern”, a declarat Ecaterina Bodeanu, consilier A.C.B.S.
Candidații pot alege din 12 țări în care să studieze, printre care Bulgaria, India, China, Rusia, Serbia sau Turmekistan.
Într-o primă fază, candidații trebuie să își depună dosarul la A.C.B.S. Acesta trebuie să cuprindă un formular de înscriere, un curriculum vitae, o scrisoare de recomandare semnată de doi profesori universitari din domeniul în care este solicitată bursa și un atestat de cunoaștere a unei limbi străine de circulație internațională. Toți participanții trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a fi aleși, menționate în regulamentul concursului. Spre exemplu, studenții trebuie să fie la cursuri de zi și să provină din instituții de învățămînt acreditate din România, însă criteriile variază în funcție de fiecare stat care acordă bursele.
Primul termen limită de depunere a dosarelor este 15 ianuarie și se aplică pentru universitățile din Bulgaria, Serbia, India și Cehia.
Urmează verificarea dosarelor depuse de participanți, intervievarea acestora și selecția realizată de către Consiliul A.C.B.S, care se face în baza unor bareme ce pot fi citite pe site-ul www.roburse.ro, pentru fiecare universitate în parte. „Dosarele candidaților nominalizați de Consiliu sînt inaintate părții ofertante, care va decide acordarea bursei sau respingerea candidatului. Decizia finală aparține părții externe”, a adăugat Ecaterina Bodeanu.
Documentele de colaborare bilaterală sînt încheiate între Guvernul României și guvernele altor state sau între Ministerul Educației Naționale (MEN) din România și Ministerul Educației sau Ministerul de Externe din altă țară.
Paul ANDRICI
Adaugă un comentariu