Alegerile uninominale au aminat protestele

Academia de gardă Niciun comentariu la Alegerile uninominale au aminat protestele 0

Sindicalistii din invatamint au renuntat la greva generala anuntata pentru luni, 17 noiembrie. Acestia sustin ca vor continua protestele dupa alegerile uninominale de la sfirsitul lunii. “Decizia aminarii protestelor s-a luat in cadrul unui consiliu national, ce s-a desfasurat la Bucuresti. Am decis ca nu mai are rost sa continuam prostestele pentru ca nu mai poate fi vorba de a avea incredere in actualul guvern. In cazul noului prim-ministru nu o sa avem ce discuta. Ori se aplica, ori nu legea maririi salariale”, a declarat prof. univ. dr. Constantin Amihaesei, liderul sindicatului UNIO de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”.

Sindicalistii sustin ca prelungirea  protestelor este nepotrivita in actualul context politic, la doua saptamini pina la alegerile generale. De asemenea, liderii federatiilor “Spiru Haret”, “Alma Mater”, Federatia Sindicatelor Libere din Invatamint au atentionat ca daca dupa instalarea noului Guvern legea nr. 221/2008 cu privire la majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50% nu va aplicata, acestia vor declansa din nou greva generala. De asemenea, sindicalistii saluta decizia Curtii Constitutionale din 12 noiembrie prin care Ordonanta de Urgenta a Guvernului, de majorare graduala a salariilor in doua transe a fost declarata neconstitutionala. Totodata, acestia considera ca marirea salariala se poate face si din fondurile promise Educatiei de actualul Guvern.

Lina VDOVII

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top