Biblioteca Centrală Universitară caută voluntari

Academia de gardă Niciun comentariu la Biblioteca Centrală Universitară caută voluntari 14
BCU caută voluntari

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași recrutează voluntari pentru diverse activități ale bibliotecii. Cei care doresc să se înscrie în acest program trebuie să trimită un CV pe adresa: bcumeiasi@gmail.com cu subiectul „voluntar” pînă la data de 20 martie 2015.

„Recrutarea se face de mai mulți ani și este foarte utilă. De exemplu, la filiala de la Facultatea de Litere și Istorie fără voluntari nu știu ce am face. Angajații sînt puțini, iar de cînd prin lege voluntariatul este considerat vechime în carieră, studenții vin de la începutul lunii octombrie, și pot lucra tot anul în aceste funcții”, a declarat Olga Beşchea, director general adjunct BCU Iași.

Voluntarii sînt aleși pentru două tipuri de activități. Primul domeniu este bazat pe organizarea evenimentelor, conferințelor sau expo­zi­țiilor, iar cel de-al doilea este axat pe biblioteconomie, ce presupune lucrul cu documentele, baza de date sau relații cu publicul.

În procesul de selecție al candidaților nu există criterii stricte, majoritatea studenților vin pe baza recoman­dărilor din partea facultății, dar după cum menționează directorul adjunct „cel mai mult contează să-nțeleagă fenomenul, mersul cărții, să se integreze în colectiv, să colaboreze pentru realizarea sarcinilor, să le placă cartea, să poată să-și păstreze calmul în relația cu publicul”.

Programul de lucru al unui voluntar este la fel ca al unui lucrător angajat, de opt ore pe zi, iar la finele perioadei de practică voluntarii vor primi o adeverință în care se menționează perioada de participare și tipul de activitate înde­plinit.

Autor:

Diana GAINA

Libertatea mă definește, sînt dinamică și deschisă pentru tot felul de experiențe. Îmi place să cunosc oameni noi și povești inedite prin care să se reflecte realitatea obiectivă și viața plină de culoare.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top