Burse pentru studenții pasionaţi de mediu şi reciclare
Academia de gardă 3 aprilie 2018 Niciun comentariu la Burse pentru studenții pasionaţi de mediu şi reciclare 26Toți studenții care urmează cursurile unei universități din România, exceptîndu-i pe cei din anii terminali, se pot înscrie, pînă pe 18 mai 2018, în competiția burselor Every Can Counts, un program de colectare al dozelor din aluminiu organizat de Asociaţia Alucro. Cu ocazia împlinirii a opt ani de la lansarea programului european Every Can Counts în România, Asociaţia Alucro oferă opt burse a cîte 1.400 de lei pentru cei mai pasionaţi şi creativi studenţi. Condiţia pentru a se putea înscrie în competiţie este completarea unui formular standard, accesibil pe www.everycancounts.ro, care urmăreşte creativitatea studenţilor în alegerea activităţilor cu privire la programul şi planificarea acestora. Tema competiţiei presupune implementarea proiectelor cîştigătoare la facultatea în care studentul este înscris. „Anul acesta, am ales o modalitate diferită de a ne pune în practică proiectele adresate tinerei generaţii. Astfel, liceenii vor pune în scenă piesa de teatru «HOPE-SPERANŢĂ», iar studenţii vor veni cu idei de implementare a programului Every Can Counts în facultatea în care studiază”, a declarat Adina Magsi, director general al Asociaţiei Alucro-Every Can Counts.
Astfel între 19 mai și 4 iunie va avea loc evaluarea planurilor trimise de către studenţi, urmînd ca pe data de 5 iunie 2018 să se afişeze numele cîştigătorilor, iar în intervalul 1 octombrie-31 decembrie studenţii vor trebui să implementeze planurile cîştigătoare.
Anul trecut, condiţiile de participare au fost stricte, înscriindu-se doar opt participanţi. Studenţilor li s-a impus să aibă minimum media 8. Cîştigătorii ediţiei din 2017 au fost: Paul-Adrian Chirol, Bianca-Astrid, Andone Rotaru și Alexandru-Iulian Lupescu, toți studenți ai Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj. Evenimentul se află la cea de-a treia ediție.
de Andreea MARIN
Adaugă un comentariu