Casa de Cultură a Studenților aniversează 60 de ani de la înființare
Academia de gardă 31 octombrie 2017 Niciun comentariu la Casa de Cultură a Studenților aniversează 60 de ani de la înființare 25Casa de Cultură a Studenților din Iași (CCS) aniversează în perioada 3 – 6 noiembrie 60 de ani de activitate. Evenimentul va cuprinde concerte, întîlniri cu directorii celorlalte case de cultură din țară, spectacole de lumini și petreceri studențești. Deschiderea oficială a „60 de ani de CCS” va avea loc vineri, 3 noiembrie, începînd cu ora 10.00, iar la ora 11.00 se va inaugura Sala „Aurel Luca” în fosta sală a Teatrului „Ludic”, pe care regizorul l-a înființat și coordonat. „Ziua porților deschise” se va desfășura în intervalul 17.00 – 21.00. „Fiecare dintre colegii mei din Departamentul Cultural va fi pregătit să prezinte studenților și publicului larg toate activitățile pe care ei le desfășoară în cadrul CCS”, a declarat Bogdan Crucianu, director al CCS. Tot în prima zi, începînd cu ora 19.00, Filarmonica de Stat Moldova Iași va susține un concert în Sala „Gaudeamus” a CCS.
Sîmbătă, 4 noiembrie, va avea loc o întîlnire cu toți cei 14 directori ai caselor de cultură din țară, la care va participa și Gabriela Podașcă, secretar de stat de la Ministerul Tineretului și Sportului. Directorul CCS a precizat că aceștia vor discuta despre problemele cu care se confruntă casele de cultură și cum pot fi acestea soluționate. În cea de-a doua parte a zilei, la 16.30, se va inaugura la intrarea în clădire o plachetă cu toți foștii directori care au activat în CCS și va fi o expoziție a tuturor trofeelor cîștigate de CCS. La ora 17.00 se va desfășura „Gala CCS”, un spectacol care va fi realizat de trupele care activează în CCS, fiind implicați aproximativ 100 de studenți. „La finalul acestui spectacol ne vom retrage cu toții în foaier pentru a ne întîlni cu fostele glorii ale CCS, pentru că ne dorim să îi avem alături de noi și pe cei care s-au lansat prin intermediul acestei instituții”, a mai adăugat Bogdan Crucianu. Atît pe 4, cît și pe 5 noiembrie, în fața CCS va avea loc și un spectacol de lumini.
În penultima zi a evenimentului „60 de ani de CCS”, pe 5 noiembrie, începînd cu ora 19.00, va avea loc concertul trupei „Vama”. „Avem trei artiști cunoscuți la nivel național care au crescut în CCS: Walter Ghicolescu, băieții de la «Fără Zahăr» și Cosmin Vaman cu Alexandra Andrei. Ei vor susține prima parte a concertului celor de la «Vama»”, a menționat Adrian Căliman, consilier cultural al CCS.
Înainte de ora 19.00, pe scena din fața CCS va urca un Dj de la Virgin Radio, care este partenerul media al evenimentului. După concert, în Cafeneaua Piața Unirii va avea loc o petrecere studențească. Luni, 6 noiembrie, în Sala „Gaudeamus”, va avea loc un concert de muzică folclorică, susținut de Ansamblul „Doina Carpaților”. Intrarea la toate activitățile din cadrul evenimentului „60 de ani de CCS” este liberă.
Adaugă un comentariu