Concerte caritabile cu specific francofon
Academia de gardă 6 decembrie 2015 Niciun comentariu la Concerte caritabile cu specific francofon 8
Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi (ASFI) organizează în perioada 4-10 decembrie, cea de-a X-a ediţie a proiectului „Arată că-ţi pasă”. Format dintr-o serie de trei concerte caritabile, proiectul urmăreşte strîngerea de donaţii atît din partea publicului ieşean cît şi a sponsorilor, pentru a ajuta financiar două familii din comuna Popricani, judeţul Iaşi.
Cele trei concerte vor avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, sala Gaudeamus, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi la Atrium Palas Mall. În cadrul celui din urmă, francofonii vor organiza extragerea cîştigătorului unei tombole pentru care voluntarii au vîndut bilete încă de la sfîrşitul lunii noiembrie. Atît banii strînşi din vînzarea acestora, cît şi cei din cutiile pentru donaţii aflate la concerte vor fi folosiţi, mai apoi, pentru cumpărarea celor necesare familiilor alese. „Și de această dată, conform tradiției proiectului nostru, pe data de 12 decembrie, vom organiza o zi dedicată copiilor celor două familii pe care încercăm să le ajutăm. Una dintre familii are cinci copii, cu vîrstele cuprinse între 4 și 12 ani iar cealaltă are 11 și, din păcate, printre aceștia se numără și copii cu probleme de sănătate. Vom încerca să le oferim acestora măcar o mică parte din lucrurile trebuincioase lor și în ziua pe care o vor petrece împreună cu voluntarii noștri vom programa jocuri, activități educative și de cunoaștere, care să le amintească și lor de spiritul sărbătorilor”, a precizat Ioana Roșca, coordonatoarea de anul acesta.
Printre corurile şi soliştii care vor figura pe listele celor trei concerte de anul acesta se numără Corul Trysaghion, Corul Axios, Corul Sfîntul Ioan Cucuzel, Corul Iosif Naniescu, Leonard Luţia sau Iustina Irimia.
Adaugă un comentariu