Conducerea de la Medicină, anchetată de DNA

Academia de gardă Niciun comentariu la Conducerea de la Medicină, anchetată de DNA 5

Miercuri, 12 octombrie, pro­cu­ro­rii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași au audiat persoane din structura de conducere Universității de Medicină și Far­ma­cie „Gr. T. Popa” (UMF).

Dosarul în­tocmit de către autorități a avut ca punct central organizare licitațiilor, dezvoltarea și implementarea proiectului din fonduri europene „Platforma de e-learning la Universitatea de Me­di­cină și Farmacie «Gr. T. Popa» Iași pentru studenți, masteranzi, doctoranzi și rezidenți”. Conducerea UMF susține că principalele acuze aduse de către DNA au constat în faptul că platforma nu ar fi funcțională sau că licitația ar fi fost manipulată elimi­nînd încă din fazele incipiente, prin cerințe, anumite firme de IT ce ar fi putut implementa proiectul. În acest sens, caietul de sarcini al proiectului presupunea că firmele care participă la licitație să aibă consultanța unor specialiști de înaltă calificare.

Compania de IT acuzată de a fi cîștigat fraudulos licitația pentru a implementa proiectul la UMF, Ma­guay, a organizat vineri, 14 oc­tom­bri­e, o conferință de presă în care a negat acuzațiile apărute în presă. „Noi am respectat legea, este doar o anchetă și deci totul este la nivel de suspiciune. Pentru noi este o rușine că există aceas­tă suspiciune și sîntem conștienți că activitatea noastră poate fi afectată”, au precizat reprezentanții firmei.

„Este o anchetă în curs, s-au formulat propuneri de arestare preventi­vă care urmează să fie judecate în fond la Curtea de Apel la data de 18 oc­tom­brie. Printre acuzele dosarului de re­ți­ne­re se numără și infracțiuni împotriva intereselor economice sau financia­re ale comunității europene, in­frac­țiuni de luare de mită și abuz în serviciu. Din referatul cu propunere de arestare preventivă rezultă indicii că ar fi fost și o trucare a licitației. Propunerea de reținere a fost formulată pentru trei persoane: doi directori de la UMF și administratorul unei societăți comerciale”, a declarat procurorul Lumi­ni­ța Meri­sescu, șeful biroului DNA Iași. Cele trei persoane pentru care s-au for­mulat propuneri de arestare preven­tivă sînt ec. Daniela Druguș, director general administrativ al UMF, Adri­an Ciureanu, directorul Centrului de Co­municații și Gabriel Corvin Pughin, directorul unei firme IT implicată în licitație. Totodată, printre cei programați săptămîna viitoare pentru audieri se numără și rectorul instituției, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.

Printre acuzațiile care i se aduc rectorului se numără „aderarea la un grup infracțional organizat, abuz în serviciu, tentativă la fals pentru rambursarea de către universitate a unor fonduri și existența unui conflict de interes”, conform rectorului UMF.

Solidaritate instituțională

Duminică, de la ora 12.00, în Sala Senat a UMF, conducerea instituției de învățămînt superior a organizat o con­ferință de presă pentru a oferi propria versiune asupra informațiilor apărute în media în ultima săptămînă citate ca fiind obținute „pe surse”. La această conferință, în semn de solidaritate, au fost prezenți și rectori de la alte instituții de învățămînt superior din Iași: prof. univ. dr. Vasile Ișan, de la Uni­ver­sitatea „Alexandru Ioan Cuza”, prof. univ. dr. ing. Ion Giurmă, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și prof. univ. dr. Gerard Ji­tăreanu, de la Universitatea de Știi­nțe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”. „Nu am comentat nimic pentru că am considerat că actul de justiție trebuie să se desfășoare fără nici un fel de in­ter­venție. Mi s-a comunicat că întotdea­una ancheta este secretă. Am luat de­cizia să fac această conferință de pre­să pentru că DNA-ul nu și-a respectat această obligație și a dat trunchiat sau «pe surse» tot felul de informații care au fost preluate fără nici un fel de ana­li­ză critică”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.

Conducerea universității a pus la dispoziția jurnaliștilor o prezentare am­plă a platformei educaționale, inclusiv a serverelor și a bazei de date, pentru a demonstra existența acesteia și func­ționabilitatea. Ei au specificat fap­tul că platforma operează de un an de zile și că este folosită de către studenți și profesori pentru a pune note, disemina suporturi de cursuri și de a aprofun­da elemente de bibliografie. Mai mult decît atît, conducerea UMF a acuzat interesele unor profesori din interiorul instituției de învățămînt su­perior pentru a submina acest proiect. „Noi considerăm că sînt unele persoa­ne nemulțumite din interior, foarte pu­ține, care s-au plîns la DNA că după ele platforma nu funcționează. Nu cred că este vorba despre cineva care ar putea să candideze la funcția de rector. Sînt însă mulți care ar vrea să nu candidez eu”, a conchis rectorul UMF.

Ancheta DNA-ului a fost de­ma­rată cu cîteva luni înainte de alegerile pentru funcția de rector în cadrul in­sti­tuției de învățămînt superior. Au­die­rile la sediul DNA vor continua și în săptămîna care urmează.

Cătălin HOPULELE

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top