Continuă lucrările la centrul de boli rare de la Agronomie, cu o finanțare de 9 milioane de euro
Academia de gardă 4 martie 2019 Niciun comentariu la Continuă lucrările la centrul de boli rare de la Agronomie, cu o finanțare de 9 milioane de euro 29
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USAMV) continuă lucrările la proiectul construirii unui Centru Regional de Cercetări Avansate Pentru Boli Emergente, Zoonoze și Siguranță Alimentară, proiectul ROVETEMERG. Luna trecută au fost atribuite lucrările în valoarea de 9 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la amenajarea sediului în care va fi amplasat centrul, valoarea întreagă a proiectului fiind de peste 9 milioane de euro.
„Firma care a cîștigat acest proiect este Grup Construcții Est, în asociere cu doi parteneri și a început deja lucrările, iar centrul va avea șapte laboratoare unde vor fi cercetate boli transmisibile care afectează atît oamenii, cît și animalele (zoonoze), în special cele produse de virusuri și bacterii cu un înalt grad de contagiozitate și cu potențial însemnat de răspîndire, precum și boli (agenți infecțioși) transmisibili prin alimente. Activitățile au ca scop îmbunătățirea stării de sănătate a animalelor, oamenilor și mediului”, a declarat prof. univ. dr. Gheorghe Săvuța, decanul Facultății de Medicină Veterinară și coordonator al proiectului.
Implementarea proiectului se va desfășura pe parcursul a 36 de luni, perioadă în care va fi achiziționată aparatura necesară pentru cercetări. ROVETEMERG poate facilita cooperarea dintre universitate și întreprinderile și furnizorii de servicii de sănătate din zonele de Nord-Est și Sud-Est ale României și Europei prin proiecte comune de cercetare-dezvoltare-inovare, prin servicii de consultanță și diagnostic, studii și formare profesională.
La Centrul ROVETEMERG vor fi recrutați și angajați cercetători, în special cei care au beneficiat de studii doctorale și post-doctorale prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) și Programul Operațional Capital Uman (POCU). „Un obiectiv important este atragerea de cercetători din străinătate, dar succesul acestui obiectiv va depinde mult și de nivelul salariilor pe care Centrul ROVETEMERG îl va putea asigura”, a adăugat prof. univ. dr. Gheorghe Săvuța.
Acest proiect a fost aprobat încă din 2016, cînd au fost semnate primele contracte, însă implementarea ROVETEMERG a fost întîrziată din cauza unor proceduri necesare, cum ar fi avize, aprobări sau proceduri de achiziții publice.
de Andreea CIBOTARIU
Adaugă un comentariu