Cursuri de biologie pe înțelesul tuturor, în Grădina Botanică
Academia de gardă 6 iunie 2017 Niciun comentariu la Cursuri de biologie pe înțelesul tuturor, în Grădina Botanică 56
Facultatea de Biologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași au organizat joi, 1 iunie, proiectul „Biologia în parc”. Evenimentul a avut loc în diferite zone ale Grădinii Botanice, între orele 10.00-18.00, și a constat într-o serie de activități de cunoaștere a naturii.
Pe parcursul întregii zile, participanții s-au putut înscrie la patru expediții tematice, pe parcursul cărora au identificat tipurile de plante existente în rezervație, au căutat fluturi, cărăbuși și albine sau au descoperit speciile de broaște și șopîrle care viețuiesc în vegetația din zonă. Totodată, aceștia au putut să ia parte la un traseu ghidat de ornitologie, în cadrul căruia erau ajutați să recunoască tipurile de păsări și să le diferențieze în funcție de cîntecul specific sau de modul în care își construiesc cuiburile.
În serele din parc au fost realizate experimente, iar vizitatorii au fost invitați să analizeze la microscop țesuturi ale unor plante și animale și să învețe despre insecte și ciuperci, dar și despre tipurile de șerpi din zona Moldovei. De asemenea, au avut posibilitatea să admire șarpele de nisip, de alun și pitonul regal, aduși special pentru eveniment. Grădina Botanică a găzduit și două expoziții de fotografie, prima dintre ele „Uimitoarea lume microscopică”, realizată de dr. Anca Narcisa Neagu, care a constat în reprezentări ale unor țesuturi aflate sub influența coloranților și „Diversitatea lumii animale”, cu imagini din natură, realizate de către specialiști și cercetători.
„A fost prima ediție, iar destinatarul evenimentului a fost publicul larg, nu neapărat copiii. Alegerea zilei de 1 iunie a fost însă intenționată, vizînd ziua liberă din mijlocul săptămînii și disponibilitatea potențială a părinților de a le oferi altceva copiilor în această zi. Ideea s-a născut din dorința de a oferi publicului o imagine mai concretă a ceea ce înseamnă obiectul de studiu al biologiei ca știință, dar și de a aduce mai aproape de publicul larg celelalte manifestări ale vieții din jurul nostru”, a declarat conf. univ. dr. Carmen Gache, de la Facultatea de Biologie a UAIC și coordonator al evenimentului.
Adaugă un comentariu