De anul acesta, la Medicină Veterinară se predă și în engleză

Academia de gardă Niciun comentariu la De anul acesta, la Medicină Veterinară se predă și în engleză 30
USAMV

Începînd cu acest an universitar, Facultatea de Medicină Veterinară a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu” de la Brad (USAMV) din Iași are o nouă linie de studiu, cu predare în limba engleză. Pe lîngă români, la acestea se poate înscrie orice cetățean din Uniunea Europeană, precum și cei din afară, cu condiția ca dosarul de înscriere să cuprindă cîteva documente în plus.

Taxa de înscriere pentru cele 50 de locuri scoase la bătaie este de 50 de euro, în timp ce taxa anuală este de 4500 de euro. Anul acesta s-au înscris zece studenți, dintre care doar șapte au reușit să treacă de admitere. „Aceasta a fost pe baza unui concurs de dosare care au fost trimise inițial la Ministerul Educației, care verifică să conțină toate piesele și informațiile cerute. Apoi după ce vin dosarele de la Minister, candidații au de susținut o probă de competențe lingvistice. Cei care au biruit și au luat testul, sînt studenți și am început școala cu ei”, a declarat prof. univ. dr. Liviu Miron, decan al Facultății de Medicină Veterinară de la USAMV.

De asemenea, cadrele didactice au fost de acord să-și completeze studiile privind limba engleză și au participat la o serie de cursuri precum și evaluări organizate de către EUROED din Iași. În ceea ce privește programa, studenții străini vor studia aceleași materii ca și studenții români.

Autor:

Iulian BÎRZOI

Senior editor „Opinia Studențească”

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top