Două decenii de știință și educație la Facultatea de Bioinginerie Medicală
Academia de gardă 8 decembrie 2014 Niciun comentariu la Două decenii de știință și educație la Facultatea de Bioinginerie Medicală 74Facultatea de Bioinginerie Medicală de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) a sărbătorit „20 de ani de Educație și Știință pentru Sănătate” vineri, 5 decembrie, în Aula „George Emil Palade”. În deschiderea evenimentului, primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita, a acordat facultății o diplomă de excelență din partea primăriei. „Dacă judecăm în contextul a ceea ce înseamnă dezvoltarea tindem să spunem că 20 de ani de activitate sînt puțini. Pe de altă parte, văzînd eforturile oamenilor care au vrut să înființeze această facultate, cred că sînt multe destine la mijloc. Important este că cei care au venit la această facultate s-au gîndit că tehnicile chirurgicale moderne trebuie adaptate actului medical”, a declarat acesta.
În cadrul manifestării a fost prezentat un film documentar în care s-a vorbit despre evenimentele importante care au marcat dezvoltarea Facultății de Bioinginerie Medicală, profesorii care au așezat temelia acesteia și istoria de la înființare pînă astăzi. „O altă perioadă grea pentru facultatea noastră după cum s-a văzut și din filmul documentar a fost cea în care a trebuit să facem tranziția de la un sistem de învățămînt de șase ani la sistemul Bologna de patru ani ceea ce a însemnat o restructurare la nivel de cadre didactice, a planurilor de învățămînt și crearea ulterior a unor direcții de masterat”, a declarat conf. univ. dr. Dan Zaharia, decanul facultății.
De la înființarea sa din 1994, Facultatea de Bioinginerie Medicală a parcurs mai multe etape și a reușit să depășească reorganizările cerute de conformarea la dinamica normelor europene ale învățămîntului biomedical și tehnic.
Adaugă un comentariu