Economistii au ramas fara liga
Academia de gardă 31 ianuarie 2009 Niciun comentariu la Economistii au ramas fara liga 0Pauza pentru 30 de zile
In urma scandalului in care fostul presedinte al Ligii Studentilor Economisti (LSE), Daniel Juravle, a fost acuzat de catre colegii de asociatie ca ar fi dat niste burse unor persoane ce nu aveau nici un merit, acesta si-a dat demisia. Mai mult decit atit, pe 19 ianuarie, membrii Adunarii Generale a LSE au suspendat activitatea ligii pentru o perioada de 30 de zile si au instituit o Comisie Interna de Arbitraj si Etica, a carui rol este de a redresa situatia creata.
Decanul Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA), prof. univ. dr. Dinu Airinei sustine ca in urma conflictului a avut de suferit nu doar imaginea ligii, ci si cea a facultatii: “Am avut o colaborare pe baza de incredere cu Liga, dar am constatat ca increderea reciproca nu mai functioneaza. Atitudinea noastra s-a schimbat fata de unii din membrii Ligii si este pacat, pentru ca au avut o activitate foarte buna. Noi nu ne-am implicat in situatia interna, membrii fondatori au decis suspendarea activitatii ligii. Dar cred si sper ca lucrurile se vor rezolva, pentru ca Liga are un potential foarte mare. Este pacat ca a avut de suferit si imaginea facultatii, iar noi nu sintem responsabili pentru conflictele interne ale ligii. Daca au avut disesiuni, trebuia sa le discute intre ei, sa gaseasca o modalitate de rezolvare a conflictului fara prea multa zarva”. Totodata, decanul precizeaza ca administratia si conducerea FEAA au aflat despre impartirea incorecta a burselor abia dupa patru luni dupa virarea banilor in conturile studentilor.
Se cauta vinovatii
Adunarea Generala a LSE, alcatuita din 24 de membri fondatori si 100 membri activi, a dispus, ca urmare a scandalului, suspendarea activitatii asociatiei pe o luna, timp in care liga este reprezentata de secretarul asociatiei Lili Trofin. Tot in aceasta perioada, vor fi interogate, de catre cei noua membri ai Comisiei Interna de Arbitraj si Etica, atit persoanele implicate in conflictul burselor, precum si ceilalti membri ai asociatiei. “De saptamina viitoare vom incepe discutiile cu membrii ligii, pentru ca nu vom discuta doar cu cei implicati direct in conflict, ci si cu ceilalti membri, pentru a vedea cum i-a afectat pe ei ceea ce s-a intimplat. De asemenea, vom vorbi si cu conducerea facultatii, cu profesori, cu administratia. Vom propune niste masuri care vor fi validate sau nu de catre membrii Adunarii Generale. Daniel Juravle si-a dat demisia pentru ca era lucrul cel mai potrivit in situatia respectiva, dar daca vom constata ca nu este vinovat, atunci acesta poate sa-si reia functia oricind”, a explicat Cristi Nistor, membru al Comisiei Interne de Arbitraj si Etica.
Scandalul dintre membrii LSE a inceput saptamina trecuta, atunci cind fostul presedinte al asociatiei, Daniel Juravle, a fost acuzat de catre colegi de asociatie ca ar fi distribuit noua burse in valoare de 500 de lei unor membri care nu s-au implicat in sesiunea de cazare din luna octombrie 2008. Potrivit acestora, doi dintre ei nici nu erau in tara. Conducerea FEAA a dat banii pentru activitatile sociale ale studentilor din perioada cazarilor.
Lina VDOVII
Adaugă un comentariu