Examenul unei generații este compromis
Academia de gardă 13 decembrie 2009 Niciun comentariu la Examenul unei generații este compromis 6Studenții aflați în anul al III-lea la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) riscă să nu se poată înscrie la examenul de titularizare în învățămîntul preuniversitar. Motivul: suprapunerea perioadei de pregătire pentru acest concurs cu intervalul de susținere a examenului de licență. Din această cauză, la sfîrșitul lunii noiembrie, Facultatea de Litere a cerut conducerii UAIC să revină la vechea structură a anului universitar.
În momentul sesizării, Biroul Consiliu al facultății propunea Biroului Senat al UAIC și o soluție pentru rezolvarea problemei în favoarea acelor absolvenți care vor participa la examenul de titlurizare: renunțarea la o săptămînă din vacanța de iarnă și la săptămîna de vacanță prilejuită de Sărbătorile de Paște. În felul acesta, studenții își vor putea susține licența pînă pe 28 iunie 2010, avînd și timpul necesar pregătirii pentru concursul de titularizare, a cărui susținere este programată pentru 14 iulie 2010. „Cînd ne-am uitat mai atent pe structura propusă de Biroul Senat a universității, am observat că există o problemă și anume că absolvenții facultății noastre nu se pot înscrie la concursul de titularizare din cauza programei prea lungi. Propunerea înaintată către Senat a venit din partea studenților de la Litere. Noi (n.r.: studenții de la Litere), am avut o întîlnire și cu domnul rector Vasile Ișan, la finalul căreia ne-a asigurat că se va rezolva această situație astfel încît să nu fie probleme la finalul anului”, a declarat Constantin Chifan, reprezentantul studenților de la Litere în Senatul UAIC.
Studenții rămîn nemulțumiți
Acum o săptămînă, pe 2 decembrie, conducerea universității a dat un răspuns oficial cererilor formulate de studenții Facultății de Litere, în care se „recomandă susținerea licenței în zilele de 5-7 iulie”. Totuși, această recomandare a Biroului Senat „nu ne mulțumește”, a spus conf. univ. dr. Dan Stoica, prodecanul responsabil cu problemele studențești de la Facultatea de Litere.
Principala nemulțumire e legată tot de suprapunerea calendarelor pentru cele două examinări: examenul de licență se susține în intervalul 5-11 iulie 2010, iar data limită a depunerii dosarelor pentru înscrierea la examenul de titularizare este 7 iulie 2010, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării. Important e faptul că aceste dosare de candidatură trebuie să conțină, pe lîngă alte acte, și adeverința de absolvire a facultății, fapt imposibil și care ar putea duce la neparticiparea la concurs a absolvenților din promoția 2009-2010.
Prin urmare, cei aflați în această situație s-au declarat de acord cu eliminarea celor două săptămîni de vacanță. „Pentru un astfel de examen normal că aș fi de acord să am mai puțină vacanță. Oricum teza de licență nu o fac în ultima săptămînă, dar fizic nu aș avea timp să mă pregătesc și de examenul de titularizare”, a explicat Irina Sandu, studentă în anul al III-lea la specializarea Rusă, la Facultatea de Litere. Însă chiar dacă examenul de licență va fi susținut cu cîteva zile mai devreme, unii studenți susțin că tot nu este suficient: „Oricum n-am cînd să mă pregătesc pentru titularizare. Decît să mă duc să iau 2 sau 3 mai bine n-o dau. Ar trebui să ne asculte cineva în privința asta”, a declarat Paula Borșanu, studentă în anul al III-lea la specializarea Engleză-Franceză.
Rectorul promite o soluție
Chestionat în această privință, prof. univ. dr. Vasile Ișan, rectorul UAIC, a declarat că „avem această problemă în vedere și bineînțeles că nu o putem lăsa așa. Ne vom strădui ca pînă la finalul anului să stabilim ce măsuri vom lua pentru ca să nu se piardă titularizarea și pentru ca studenții să nu aibă un final de an universitar aglomerat”.
Modificarea structurii anului universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a fost votată în vara acestui an, noua organizare a programei mutînd susținerea examenului de diplomă din intervalul 22-28 iunie (cum a fost în anul universitar 2008-2009) în intervalul 5-11 iulie.
Pîna în momentul de față, doar Facultatea de Litere a solicitat conducerii UAIC să se revină la vechea structură a anului universitar pentru ca absolvenții acesteia să se poată înscrie și să poată susține examenul de titularizare.
Alex VARNINSCHI
Adaugă un comentariu