Facultatea de Sport a cistigat aurul la Geneva

Academia de gardă Niciun comentariu la Facultatea de Sport a cistigat aurul la Geneva 1

O echipa formata din trei profesori de la Facultatea de Educatie Fizica si Sport a Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si un medic au fost premiati cu medalia de aur la cel de-al 37-lea Salon de Inventica de la Geneva. Acestia au participat cu Poli Kinethic, un aparat de exercitii pentru pacientii care sufera de paraplegie sau hemiplegie, doua boli de paralizie a membrelor inferioare, respectiv a unei jumatati a corpului.

Din echipa coordonata de prof. univ. dr. Marin Chirazi, decanul facultatii, au mai facut parte prep. univ. Marius Neculaes, care s-a ocupat de partea de documentare, Viorel Strugariu, tehnicianul la atelierul didactic, care a lucrat la asamblarea dispozitivului si medicul specialist Ionut Anton, fost cadru la Spitalul de Recuperare al facultatii. “Exista si inventii mai impresionante, cum ar fi un dispozitiv care poate deschide o usa sau un sertar doar prin puterea gindului. Noi am primit medalia pentru ca cei din spatiul european apreciaza mult grija societatii fata de persoanele cu dizabilitati, care sint mult neglijate in Romania”, a explicat Marin Chirazi.

Ideea conceperii dispozitivului a venit la inceputul anului 2008, iar munca efectiva in atelier a durat trei luni, costurile de fabricare ridicindu-se la 2000 de lei. “Cu un atelier bine dotat si destinat fabricarii aparatelor, nu s-ar ridica la mai mult de 10 milioane de lei”, a adaugat profesorul.

Echipa inventatoare a fost prezentata marti, 13 aprilie, la festivitatea de premiere a participantilor la salonul de inventica, organizata de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii.

Ioan STOLERU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top