Florin Zamfirescu – potretul unui gazetar
Academia de gardă 16 martie 2015 Niciun comentariu la Florin Zamfirescu – potretul unui gazetar 96Otilia Bălinișteanu, jurnalist la ziarul „Lumina”, și-a lansat cartea „Florin Zamfirescu, făcătorul de gazete” vineri, 13 martie, la galeriile „Pod-Pogor” din incinta Muzeului Literaturii Române din Iași. La eveniment au fost invitați Alexandru Lăzescu, șeful Catedrei de Jurnalism de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, prof. univ. dr. Daniel Condurache, profesor al Departamentului de Jurnalism de la UAIC și preotul Nicolae Dascălu, director general al ziarului „Lumina”.
Volumul este compus din trei părți. Acesta cuprinde printre altele biografia lui Florin Zamfirescu și o selecție de editoriale publicate de jurnalist în ziarul „Lumina” pe parcursul a cinci ani. Acesta a activat o perioadă îndelungată de timp și în cadrul „Opiniei Studențești“. „Pentru mine a fost aproape o datorie de onoare să scriu acest volum pentru că am lucrat alături de Florin Zamfirescu aproape șase ani și sigur că o parte din ceea ce sînt eu azi îi datorez lui. Am încercat să recompun în această carte parcursul biografic a lui Florin Zamfirescu și să fixez bornele drumului său în gazetărie”, a declarat Otilia Bălinișteanu.
Amintirea gazetarului a prins contur din vorbele invitaților. Prof. univ. dr. Daniel Condurache i-a adus un omagiu gazetarului. „M-am gîndit cum am reuși să esențializăm lucrurile și să-i desenăm un portret lui Florin Zamfirescu. Cel mai frumos a fost cel desenat de colegul său de cameră din studenție, Dan Radu, care are și un text memorabil reprodus în carte numit «Omul din hîrtie de ziar». Exact așa era Florin, plin de substanță, dar în același timp fragil și vulnerabil.”
Preotul Nicolae Dascălu a vorbit despre rolul pe care l-a avut acesta în înființarea primului cotidian creștin din România și despre prietenia pe care a legat-o cu acesta. În discursul său, preotul a pus accent pe rolul pe care jurnalistul l-a avut în presa vremii, adăugînd că, „oamenii de felul acesta sînt necesari pentru comunitatea noastră de astăzi pentru că pot reuni în același cadru oameni cu concepții diferite din zone diferite ale societății, dar care, avînd prieteni comuni, pot avea o gîndire comună”.
Lansarea volumului a avut loc în contextul aniversării a zece ani de la înființarea ziarului „Lumina”.
Adaugă un comentariu