Iadul și-a ars becurile
Academia de gardă 21 martie 2011 Niciun comentariu la Iadul și-a ars becurile 1Pe 18 martie, scriitorul Dan Lungu și-a lansat, la Iași, ultima carte apărută la Editura Polirom, intitulată „În iad toate becurile sunt arse”. Evenimentul s-a desfășurat la Librăria „Orest Tafrali” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), de la ora 16.30.
Silviu Lupescu, directorul Editurii Polirom, s-a arătat plăcut surprins de prezența la eveniment a unui public numeros, apreciind că „din generația aceasta de scriitori care a apărut, Dan Lungu este vîrful de lance”. Cît despre ultimul roman al scriitorului, directorul Polirom l-a descris ca fiind o lectură „aparte, o carte pe care am citit-o dintr-o răsuflare”.
Pe scriitorul Dan Lungu, creatoarea de modă Irina Schrotter, promotoare a cărții, l-a descoperit în acest roman ca fiind un om care „scrie pentru femei cu multe mesaje pentru bărbați”. Mai mult, ea crede despre operă că este „o radiografie perfectă, uneori tristă, dar undeva profundă, corectă și adevărată, care trebuie să ne dea foarte mult de gîndit”. În final, aceasta le-a recomandat celor prezenți să citească toate cărțile acestuia, pentru a afla „care este adevăratul Dan Lungu. Probabil că ne vom întîlni la următoarea carte să descoperim o nouă parte a dumnealui”.
Ca să o completeze pe Irina Schrotter, criticul literar Antonio Patraș, conferențiar la Catedra de Literatură Română de la Facultatea de Litere a UAIC, a apreciat că „În iad toate becurile sunt arse” vorbește pe limba „băieților de gașcă, mizînd pe un limbaj argotic; romanul definește un mod de viață adolescentin”. Criticul vede în carte o încercare de a aduce trecutul la viață prin personajul principal, care „se întoarce mereu la vîrsta adolescenței, ce reprezintă paradisul provizoriu al fiecărui om obișnuit. Dan Lungu știe să fie simplu, fără a fi însă facil”. Iar scriitorul a confirmat aprecierile criticului, mărturisind că romanul vine dintr-o obsesie veche născută din adolescența sa, fiind scris „cu multe cuvinte urîte, am încercat să fac o carte frumoasă”.
Simona ȚUȚU
Adaugă un comentariu