În Campusul „Tudor Vladimirescu” se reciclează pe bani
Academia de gardă 11 octombrie 2015 Niciun comentariu la În Campusul „Tudor Vladimirescu” se reciclează pe bani 30Aparatul de reciclare amplasat în spatele căminului T17 din Campusul „Tudor Vladimirescu” a fost pus în funcțiune în această toamnă. Astfel studenții pot să recicleze hîrtie, PET-uri, aluminiu, telefoane sau electrocasnice, iar în schimb vor primi bani sub forma unui bon valoric pe care-l vor putea folosi în lanțul de magazine Carrefour.
Pentru un recipient din sticlă vor primi 0,01 lei, pentru unul din plastic 0,05 lei, iar pentru un kilogram de hîrtie 0,15 lei. „Am făcut un control în două cămine, unul legat de curățenie, și am văzut studenți care au un coș separat pentru PET-uri. O dată pe săptămînă merg și le reciclează. Am rămas plăcut impresionat pentru că a prins foarte bine și asta înseamnă că nu iau reciclarea în glumă”, a declarat ing. Bogdan Budeanu, directorul Direcţiei pentru Servicii Studenţeşti a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI).
Cei care își doresc să recicleze electrocasnice vor primi pentru un kilogram 0,8 lei, pentru unul de telefoane 10 lei și pentru calculatoare întregi 1,2 lei pe kilogram. „Studenții încep să-l folosească, nu sunt deloc reticenți și îl exploatează pe toate filierele pe care el funcționează. Este un punct de interes pentru studenți, este și o stimularea spiritului civic și îndrumarea acestora către colectarea selectivă a deșeurilor. Cred că studenții îl vor folosi la capacități foarte mari mai ales la final de semestre”, a declarat Andrei Gazea, reprezentantul studenţilor în Consiliul de Administraţie al TUIAȘI.
Gama produselor reciclabile care pot fi duse la acest aparat este una mare, iar din ele se pot obţine materiale feroase, neferoase, fibre sintetice sau bandă izoler. Nu doar studenții pot să-l folosească, ci și ieșenii.
Adaugă un comentariu