Informatică de 10 + 1

Academia de gardă Niciun comentariu la Informatică de 10 + 1 3

Asociația Studenților In­for­ma­ticieni Ieșeni (ASII) în parteneriat cu Facultatea de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și In­spec­to­ratul Școlar Județean organi­zea­ză în perioada 1 martie – 31 mai a.c. Concursul Național de Informa­ti­că „F11 Competition”.

Proiectul se adresează atît studenților, cît și elevilor de liceu din Ro­mânia și din Republica Mol­do­va și se va desfășura în două etape. Prima, numită „Pregătire + Dez­vol­tare”, va cuprinde perioada 1 martie – 20 mai, timp în care cei interesați se vor putea înscrie la una dintre ce­le trei secțiuni propuse de organizatori: Tehnologii Web, Algoritmică și Programare și Artă Digitală. Tot în această perioadă, candidații își vor pregăti lucrările cu care vor participa la etapa de calificare, pentru a putea fi admiși în cea de-a doua fază a competiției, concursul propriu- zis, desfășurat între 27 și 31 mai. Pe parcursul acestor zile, cei care se vor ca­lifica își vor susține public lucrările, vor da probe practice și vor participa la traininguri și cursuri.

Lucrările acestora vor fi evalua­te de o comisie științifică, din care vor face parte atît profesori ai Facul­tă­ții de Informatică, cît și reprezentanți ai colaboratorilor și sponsorilor pro­iec­tului. Valoarea totală a premiilor este de 2000 de euro, finaliștii competiției urmînd să primească burse și stagii de practică în firmele par­te­ne­re.

„Organizarea acestui concurs es­te necesară în contextul academic ie­șean, mai ales că urmărim o dezvol­ta­re la nivel internațional. De aceea chiar și în acest an pot se pot înscrie și studenți străini. Scopul acestui pro­iect este de a încuraja dezvoltarea com­petențelor și valorificarea abi­li­tă­ților, prin gîndirea algoritmică și analitică și prin susținerea în public a unei lucrări proprii. În același timp, participarea la această competiție poa­te constitui o excelentă poartă de des­chidere spre companiile din industria informaticii”, a declarat Codrin Dițu, coordonator de proiect din par­tea ASII.

Deși se află la a treia ediție, F11 Competition 2011 se desfășoară pen­tru prima dată la nivel național, în anii anteriori aceasta derulîndu-se la nivel de facultate, respectiv ju­de­țean.

Elena GHERASIM

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top