Judecătorul Dănileț cere sancționarea unui student
Academia de gardă 23 februarie 2014 Niciun comentariu la Judecătorul Dănileț cere sancționarea unui student 224
Judecătorul Cristi Dănileț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a trimis un memoriu către Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași și Asociația Europeană a Studenților la Drept (ELSA), prin care cere luarea „unor măsuri statutare“ cu privire la studentul Alexandrin Reznic, membru al asociației. Cristi Dănileț argumentează că pe 4 februarie ar fi găsit pe pagina sa de Facebook un mesaj cu mai multe injurii la adresa lui și a familiei sale pe care, înainte de a-l șterge, a observat că primise un like din partea studentului. Acesta a susținut că fusese vorba de o greșeală, dar Cristi Dănileț a găsit publicate pe pagina personală de Facebook a lui Alexandrin Reznic mai multe frînturi din conversațiile personale pe care judectorul le purtase cu studentul de-a lungul timpului, însoțite de diverse comentarii. „Postarea lui a însoțit-o de anumite comentarii privind funcția, numele, trăsăturile fizice prin care mă denigrează în mod direct: «gafă e ceea ce a făcut natura cînd ai fost adus pe lume», «slugă», «judecătorul lui pește», «accident al naturii», «Motanul Dănilă», «persoană care nu pricepe nimic din ce se întîmplă în jurul lui»“, a precizat Cristi Dănileț în memoriul adresat facultății și ligii.
Conducerea facultății susține că nu are ce măsuri să ia împotriva studentului. „Acum eu înțeleg că ei și-au reglat raporturile, asociația cu domnul judecător, iar decanul nu poate să monitorizeze ce fac studenții pe Facebook, viața privată e problema fiecăruia. În discuțiile purtate între judecător și student pe Facebook nu are nici un amestec decanul“, a precizat prof. univ. dr. Tudorel Toader, decan al Facultății de Drept și judecător al Curții Constituționale a României. Studentul s-a retras din ELSA, precizînd că nu neagă nimic din ceea ce s-a întîmplat.
Adaugă un comentariu