La a cincea aniversare, Muzeul Universității încă scrie istorie

Academia de gardă Niciun comentariu la La a cincea aniversare, Muzeul Universității încă scrie istorie 22
La a cincea aniversare, Muzeul Universității încă scrie istorie

Zilele Muzeului Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) au ajuns anul acesta la cea de-a V-a ediție. Evenimentul se va desfășura în perioada 25 – 26 noiembrie și va consta într-o serie de evenimente. Acestea vor fi bazate pe activitatea universității de-a lungul istoriei și a celor două muzee care-l compun și care valorifică tradiția vieții acade­mice ieșene.

Evenimentele vor avea loc în Mansarda Muzeului Universității timp de două zile. Printre activitățile menționate în program se numără și cea de-a V-a ediție a Simpozionului de istorie universitară, muzeologie și biblioteconomie, lansarea volumului „Educația publică și condi­țio­nă­rile sale” și, în încheierea festivităților din cadrul zilei de joi, spectato­rii vor putea fi martorii unui recital susținut de corala „Universitas”, inti­tu­lat „Istorie și cînt”.
Actualul muzeu al UAIC reunește astăzi Muzeul Civilizației Cucu­teni și Muzeul Academic, care valorifică rezultatele cercetărilor arheolo­gice și ale istoriei instituțiilor de învățămînt superior ieșene.

Dacă Mu­zeul Civilizației Cucuteni conține piese rare, obținute în urma unor serii mul­tiple de săpături, la care se adaugă și exponate care provin din Co­lec­ția „Fundației Cucuteni pentru Mileniul III”, Muzeul Academic invită pub­licul să pășească într-o replică a primului cabinet rectoral ieșean și să des­copere un arsenal de simboluri, care au stat la baza istoriei Uni­versității, printre acestea regăsindu-se ciocanul și mistria folosite în anul 1893, la solemnitatea așezării pietrei fundamentale a palatului uni­versitar din Copou sau primele decorații și sigilii.

Autor:

Aryna Creangă

Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al II-lea la Tehnici de producție editorială în presa scrisă, multimedia și audiovizual, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top