Laborator modern de virusologie în Agronomie
Academia de gardă 17 octombrie 2016 Niciun comentariu la Laborator modern de virusologie în Agronomie 47
Începînd cu data de 15 octombrie, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USAMV) a inițiat un proiect destinat realizării unui laborator de cercetare în domeniul virusologiei în valoare de opt milioane de euro, bani cîștigați în urma unui proiect pe un program finanțat prin fonduri structurale europene. Vestea a fost dată de către rectorul USAMV Iași, prof. univ. dr. Vasile Vîntu, la începerea noului an universitar. Acesta a specificat că pe lîngă investiția în laborator, banii vor merge către trei noi specializări educaționale, alte laboratoare de cercetare, săli de cursuri și de micro-producție. „Scopul proiectului ROVETEMERG este de a îmbunatăți sănătatea animalelor, omului și mediului prin dezvoltarea unui centru regional de cercetare avansată, capabil să efectueze cercetare interdisciplinară, aplicată și experimentală, privind microorganismele înalt patogene cu potențial de răspîndire în masă”, a declarat prof. univ. dr. Gheorghe Savuța, decanul Facultății de Medicină Veterinară a USAMV și directorul proiectului.
Acesta a mai precizat că odată ce proiectul va fi implementat, vor fi posibile cercetări ce vor viza diverse aspecte ale identificării și combaterii factorilor de risc pentru mediul înconjurător, precum și relația dintre sănătatea animalelor, alimente și sănătatea publică. Totodată, acest laborator va facilita și cooperarea dintre universitate, întreprinderi, furnizorii de servicii de sănătate și universitățile din estul Europei. Laboratorul va fi realizat pe durata a trei ani, perioadă în care echipa de implementare și directorul proiectului vor coordona achiziția unor echipamente de ultimă generație pentru laborator.
Adaugă un comentariu