Laborator modernizat la Facultatea de Construcții de Mașini
Academia de gardă 3 iunie 2019 Niciun comentariu la Laborator modernizat la Facultatea de Construcții de Mașini 214
La Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial (CMMI) de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a fost inaugurat un laborator, marți, 28 mai 2019. Suma investită a fost de aproximativ 30.000 de euro, iar lucrările de modernizare au fost făcute de cel mai mare producător mondial de scule așchietoare din lume, Sandvik Coromant.
„Laboratorul are acum o tablă interactivă multimedia cu mai multe elemente de vizualizare a lecțiilor, toate calculatoarele sînt legate la ea, poți să transferi imaginea din computerul studentului pe tablă și astfel toată lumea vede ce a construit și cum a construit respectiva persoană”, a declarat prof. univ. dr. ing. Cătălin Dumitraș, decan la CMMI. Acesta a mai adăugat că 70% din lucrări la ora actuală sînt făcute prin așchiere. Laboratorul este dotat și cu o mașină numerică cu scule așchietoare cu 30 de tipuri de scule, iar de acum toate mașinile unelte din facultate vor fi dotate cu scule de firma care a modernizat laboratorul.
„Ne adresăm unor tineri care sînt nativi digitali, pentru care tehnologia comuncației și informațiile sînt a doua natură. Sînt tineri care s-au născut cu mîna pe tabletă. Noi trebuie să fim tot timpul în pas cu ceea ce doresc tinerii. Ei sînt tinerii imaginii vizuale, mai puțin a cuvîntului scris, doresc imagini, imagini în mișcare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică și asigurarea calității de la TUIASI. El a mai menționat că școala este într-o continuă schimbare și că ea aparține tinerilor și profesorilor.
Adaugă un comentariu