Literatura internațională se răsfoiește la Iași
Academia de gardă 10 iunie 2013 Niciun comentariu la Literatura internațională se răsfoiește la Iași 1Muzeul Literaturii Române (MLR) din Iași va organiza anul acesta prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT). Evenimentele prilejuite de acesta se vor desfășura între 23 și 27 octombrie, la Iași, iar lansarea oficială a FILIT a avut loc săptămîna trecută, pe 6 iunie, la Galeriile „Pod-Pogor” ale MLR.
„FILIT este un festival care trebuia să fie de mult timp la Iași. Îl merită nu doar datorită istoriei literare, a prezenței Junimii, ci și strict statistic. Iașul se află acum pe locul al doilea, după București, în ceea ce privește consumul de literatură”, a declarat Dan Lungu, directorul MLR.
La evenimente vor participa scriitorii Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009, Attila Bartis din Ungaria, Aris Fioretos din Suedia sau Georgi Gospodinov din Bulgaria. Printre reprezentanții literaturii române se numără Varujan Vosganian, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, Petru Cimpoieșu, Gabriela Adameșteanu, Filip Florian, Emil Brumaru, Mircea Dinescu.
Pentru realizarea acestui festival, Consiliul Județean a alocat un buget de 500 de mii de euro, însă aceasta va fi doar „suma de start”, după cum a menționat Cristian Adomniței, presedintele Consiliului Județean din Iași.
Pe toată durata evenimentului, vor fi puse la dispoziție mijloace de transport în comun pentru a aduce din Botoșani, Neamț, Vaslui, Bacău și București pe cei care doresc să participe la festival.
Printre alte proiecte, organizatorii FILIT au în vedere editarea a două antologii în limba engleză care vor reuni texte ale scriitorilor ieșeni. Acestea urmează să fie selectate de criticii literari Doris Mironescu și Antonio Patraș, traducerea urmînd apoi să fie realizată de Alistair Ian Blyth.
Andrei MIHAI
Adaugă un comentariu