Mașina proiectată de studenții ieșeni a ajuns la Salonul Auto București

Academia de gardă Niciun comentariu la Mașina proiectată de studenții ieșeni a ajuns la Salonul Auto București 39
Mașina proiectată de studenții ieșeni a ajuns la Salonul Auto București

Prototipul „iARO Camarad Ar­my”, de la Facultatea de Meca­nică a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI), a fost expus în perioada 1-11 octombrie la Salonul Auto & Accesorii București, organizat la Complexul Romaero Băneasa. Acesta a fost realizat de către o echipă de studenți, care în forma finală este alcătuită din opt membri, Gabriel Calancea, Ion Ababei, Andrei Bogdan Levărdă, Petronela Pavaluca, Lucian Fînariu, Alexandru Canschi, Bratu Andrei și Vlad Palanciuc, sub îndrumarea conf. univ. dr. ing. Adrian Sachelarie, prodecan al facultății. „Ideea proiectului a fost de a readuce la viață vechea mașină românească Aro și astfel ne-am adunat într-o echipă de stu­denți și am realizat mașina. Costu­rile au fost de aproximativ 30.000 euro, desigur cu ajutorul unor spon­sori, însă cea mai mare parte a sumei care s-a cheltuit a fost su­por­tată de noi”, a declarat Ion Aba­bei, student la Facultatea de Me­canică din Iași.

De asemenea, acesta a precizat că sînt în căutarea unui investitor prin intermediul căruia să fie reali­zate 10-15 mașini pe an, la co­man­dă, dar și pentru a finaliza interiorul mașinii și pentru alte retușuri la exterior. De asemenea, ei caută sprijin pentru a găsi o hală mai mare în care să își poată desfășura activitatea. „iARO Camarad Ar­my” a fost singura expunere stu­den­țească la Salonul Auto & Accesorii București 2015. SUV-ul a fost realizat timp de doi ani, iar stu­den­ții vor utiliza acest proiect pen­tru lucrarea de licență.

Autor:

Elena GUȚANU

Redactor la Opinia studențească, studentă la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top